Categories: Unde mergem

Nu-l scapati din ochi: Incepe Festivalul de Film Central European la Timisoara / PROGRAM

Cinema Timiș, Piața Libertății, Iulius Mall, Sinagoga din Cetate, Piața Dacia, Sala 2 a Teatrului Național, Casa Artelor, Cărturești. Toate vor fi, în perioada 3-9 septembrie, gazdele câte unei „felii” din prima ediție a Festivalul de Film Central European. Sunt mai multe secțiuni, programul este plin ochi și veți regăsi aici inclusiv ultimul film al lui Emir Kusturica.

Festivalul de Film Central European, ediție în premieră la Timișoara, are 9 secțiuni cu producții recente din 16 țări, premiate la nivel național și internațional, dar și o serie de evenimente. Secțiunea competițională aduce producții din Austria, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria și România, Croația, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Bulgaria, Grecia, în timp ce Panorama este dedicată filmelor noi, de succes, realizate în alte zone ale Europei și chiar pe alte continente, filme despre care se discută intens și pe care publicul românesc nu a avut încă ocazia să le vadă.

Secțiunea Panorama aduce la Timișoara filme precum:

Pe Calea Lactee/ On the Milky Road, regia Emir Kusturica. E povestea unui om care trăieşte un război, înflorirea iubirii şi o existenţă de pustnic. O veți putea revedea aici pe Monica Bellucci în formă de zile mari.

Dansatoarea/The Dancer (Franța-Belgia-Cehia, 2016), regia Stéphanie Di Giusto. Inclus în secțiunea „Un certain regard”, la Cannes 2016, filmul este croit în jurul poveștii lui Loïe Fuller, vedeta cabaretului la începutul secolului al-XX-lea și o sursă de inspirație pentru Toulouse-Lautrec și frații Lumière.

De azi înainte/ The Here After (Suedia-Polonia-Franța, 2015), regia Magnus von Horn. Filmul este o dramă suedeză despre durere și iertare, o poveste a unui tânăr proaspăt eliberat din închisoare, care așteaptă cu nerăbdare să înceapă o viață nouă, însă localnicii nu-l iartă pentru uciderea fostei sale iubite.

Dublu (România, 2016), proiecția specială din cadrul festivalului, în regia lui Catrinel Dănăiață este o incursiune pasionantă și erotică în viața dublă dusă de personajul principal, care, deși are o existență diurnă onorabilă, este deopotrivă Dr. Jekyll și Mr. Hyde.

Jurnalul mecanicului de locomotive/ Train Driver’s Diary (Serbia-Croația, 2016) este un film care combină într-un mod reușit umorul negru și compasiunea reușind să obțină un maximum de efect. Regizorul Milos Radović se bazează pe situații absurde care, însă, nu conduc la un epilog tragic.

Moartea lui J.P. Cuenca/ The Death of J.P. Cuenca (Brazilia, 2015), este un documentar realizat de brazilianul João Paulo Cuenca. Inspirat de o întâmplare din viața sa, scriitorul investighează un caz fantezist în care cineva fură identitatea unei persoane vii pentru a muri în locul acesteia.

Toni Erdmann (Germania-Austria-Elveția-România, 2016), în regia lui Maren Ade, aflat pe lista scurtă a Premiilor Oscar pentru Cel mai bun film străin în 2017, este o comedie despre relația părinte-copil.

American Honey (M.Britanie-SUA, 2016), este o incursiune în viața unei adolescente ce se alătură unui grup de tineri care vând abonamente la o revistă de-a lungul coastei americane și intră într-un vârtej de petreceri, încălcări mărunte ale legii și o idilă. Regizat de Andrea Arnold.

Festivalul începe duminică, 3 septembrie, cu trei proiecții în trei locuri diferite: la ora 17, la Cinema Timiș, este „Sierra Nevada”, în regia lui Cristi Puiu, la ora 21, în Piața Dacia, va fi proiectat „Cocoșul decapitat”, al lui Radu Gabrea, și, tot de la 21, în Piața Libertății este programată gala de deschidere, care programează filmul „Final fericit”, Cehoslovacia, 1967, o poveste spusă de-a-ndoaselea, cu un fond sonor asigurat de trupa Eyot. Intrarea la evenimente este liberă. Programul complet, pe zile, îl găsiți aici.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Drumul expres Lugoj – Drobeta Turnu Severin are asigurată finanțarea pentru realizarea studiului de fezabilitate

Defuncta A6, devenită între timp drum expres, care va lega Drobeta Turnu Severin și Lugoj,…

11 ore ago

Antrenorul SCM USV este… top! Mugurel Preda, ales cel mai bun tehnician din țară

Mugur Preda a fost desemnat antrenorul anului, în ancheta organizată de Federația Română de Rugby.…

12 ore ago

Povestea care trebuie spusă la fiecare Crăciun: atunci când gloanțele au tăcut, inamicii au devenit prieteni! Și au jucat fotbal…

În 1914, chiar în mijlocul groazei Primului Război Mondial, s-a întâmplat ceva aproape de necrezut:…

13 ore ago

Pastorala de Crăciun a PS Iosif Csaba Pál, episcop romano-catolic de Timişoara

Scrisoare pastorală la sărbătoarea Nașterii Domnului 2025 Iubiți frați și surori în Cristos! Să-L așteptăm,…

17 ore ago

Scrisoarea Pastorală de Crăciun a Preasfinţitului Părinte Ioan, episcopul greco-catolic de Lugoj

† IOAN Din mila lui Dumnezeu, prin grația Scaunului apostolic al Romei și voința Sinodului Bisericii…

17 ore ago

Pastorala de Crăciun a IPS Ioan, Mitropolitul Banatului

† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru…

18 ore ago