Categories: Sănătate

O sansa la normalitate pentru 100 de copii, printr-un inimos program de hidroterapie

100 de copii cu dizabilități au participat, în acest an, gratuit, la ședințe de terapie în apă, prin programul „Hidroterapia luminează vieți”, al Asociației Școala Mamei Junior. Rezultatele dau speranțe părinților și inimoșilor susținători ai programului, pentru că unii micuți au reușit să facă progrese remarcabile.

Proiectul „Hidroterapia luminează vieți” a început în acest an și se adresează celor peste 2.000 de copii cu dizabilități din județul Timiș: nevăzători, cu sindrom Down, autism, tetrapareză, parapareză etc. Proiectul își propune să faciliteze accesul gratuit la terapia în apă, una dintre eficiente în tratarea bolilor ce ţin de întârzierile de dezvoltare. Asociația Școala Mamei Junior oferă încă din 2006 ședințe gratuite de hidroterapie, numărul beneficiarilor ajungând în prezent la aproximativ 400, cu vârste cuprinse între șase saptămâni și 18 ani. Ședințele se desfășoară sub supravegherea unei echipe formate din medic, trei fiziokinetoterapeuți, un instructor și un asistent social psiholog. Pe primele șapte luni din acest an, proiectul în valoare de peste 124.000 lei a fost susținut financiar, în parte, de Electrica S.A. Banii au fost folosiți pentru plata chiriei, costul combustibilului pentru asigurarea transferului copiilor din jurul Timișoarei la orele de hidroterapie, precum și organizarea unui concurs de înot. La acesta au participat 80 de copii cu vârste între 6 și 18 ani, care s-au întrecut în probe de 25 și 50 m – înot liber.

De acest proiect au beneficiat 100 de copii, care au fost împărțiți în 10 grupe. „Numărul celor care au nevoie de ședințe de hidroterapie și care ne-au solicitat ajutorul crește de la an la an. Dincolo de satisfacția profesională că terapia în apă dă rezultate, cererea tot mai mare ne pune în situația de a găsi tot mai mulți sponsori care să înțeleagă nevoia acestor copii și să le susțină aceste terapii. Suntem recunoscători că în acest an, datorită lor, am reușit să asigurăm ședințe săptămânale gratuite unui număr de peste 200 de copii. Vrem să continuăm acest proiect și în 2018. Sperăm să primim în continuare susținerea comunității pentru a face bine împreună”, spune Ioana Vârtosu, președintele fondator al Asociației Școala Mamei Junior. Rezultatele sunt încurajatoare: 17 din cei 63 de copii cu vârste între 0 și 7 ani cu dizabilități locomotorii care au participat la ședințele de terapie au deprins mersul independent. În cadrul proiectului au fost încheiate parteneriate cu Universitatea de Vest, secția de kinetoterapie, și cu Fundația „Henri Coandă”, secția asistent balneofizioterapie.

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Timișoara devine capitala șahului românesc în debutul anului competițional 2026

Federația Română de Șah anunță că anul competițional 2026 va debuta în forță la Timișoara,…

2 minute ago

Marilen Pirtea solicită acordarea unei atenții sporite pentru educația antreprenorială

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, analizează un raport recent al Comisiei Europene, ”Entrepreneurial…

43 de minute ago

Arhitecții au prezentat primele imagini ale unui nou spital municipal care se va realiza la Lugoj

O companie românească de arhitectură, specializată pe proiecte medicale, va realize proiectul unui nou spital…

O oră ago

Poliţia Locală, noi razii în localuri pe motiv de fumat. De data asta s-au dat şi două amenzi

Polițiștii locali au făcut, în weekend, noi controale pentru verificarea fumatului în localurile din Timișoara.…

O oră ago

Rectorul UPT, Florin Drăgan, trage un semnal de alarmă: educația e subfinanțată în România, iar banii pentru cercetare sunt puțini

„Educația este subfinanțată într-un moment critic pentru România. Cercetarea se află pe ultimele locuri în…

O oră ago

Bega Noir aduce la aceeași masă scriitorii de crime și profesioniștii justiției

Festivalul de literatură polițistă românească Bega Noir a avut loc în 6–7 februarie 2026, la…

O oră ago