S-a terminat Bega Bulevard, începe șantierul în Alpinet. Primarul Nicolae Robu a anunțat că miercuri, 6 septembrie, va fi dat ordinul de începere a celor șase luni de lucrări la capătul cărora parcul va căpăta o față nouă. Prețul: 1,2 milioane de lei.
Ca să nu strice „un festival frumos, care are tradiție”, și vorbim aici de Bega Bulevard, primarul Nicolae Robu a amânat pentru septembrie începerea reabilitării Parcului Alpinet. Licitația a fost câștigată, în iulie, de SC Lovrintim SRL, care și-a adjudecat lucrarea la un preț de 1,2 milioane de lei, cu tot cu TVA. Proiectul prevede plantarea mai multor arbori, arbuşti şi plante perene, dar și montarea câtorva zeci de bănci şi coşuri de gunoi, Conform unor planuri mai vechi ale primăriei, în Alpinet ar urma să fie puse și dale decorative solare. Ultima reamenajare a Parcului Alpinet datează din 2003, când au fost tăiați plopii piramidali de pe faleză, fiind plantate în loc magnolii. Reabilitarea este programată să dureze șase luni, astfel că iarna ne va prinde cu parcul de pe malul Begăi în plin șantier. SC Lovrintim SRL este la a doua mare lucrare câștigată în acest an la licitațiile organizate de Primăria Timișoara. În asociere cu Rogera SRL, ea se ocupă și de reabilitarea Parcului Central, la un preț de 7,78 milioane de lei. Sorin Doda, patronul Lovrintim, și Gelu Anheliuc, de la Rogera, sunt doi dintre cei 8 oameni de afaceri care au oferit, săptămâna trecută, cu titlu de sponsorizare, suma de 30.400 euro către clubul ACS Poli.
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…