Polițiștii din Mehedinți, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice a Poliției Române, fac, miercuri dimineață, 28 de percheziții la o rețea de evazioniști fiscali. Sunt vizate adrese din județele Mehedinți, Timiș, Argeș, Cluj, Sibiu, Hunedoara, Dolj, Gorj și București.
În perioada 2009 — 2014, reprezentanții mai multor firme ar fi înregistrat în contabilitate facturi fiscale care ar fi avut la bază operațiuni comerciale fictive, în valoare totală de peste 18,4 milioane de euro, pentru care ar fi dedus ilegal TVA și ar fi diminuat artificial impozitul pe profit. Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la peste 5 milioane de euro. Ulterior, prin intermediul societăților comerciale controlate, banii ar fi fost „spălați”. „Astfel, ar fi fost efectuate depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate sau de rularea acestora prin conturi bancare ale societăților, pentru disimularea provenienței ilicite a banilor. 32 de persoane vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, pentru audieri”, a anunțat Inspectoratul General al Poliției Române. Cercetările vor continua sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți. Conform Agerpres, printre cei vizați de aceste percheziții s-ar afla și așa-numitul rege al romilor, Dorin Cioabă.
Tribunalul București a admis, luni, cererea de înregistrare a Partidului „România Românilor”, formaţiune despre care…
Clubul SCM a înaintat Federației Române de Handbal o ofertă de organizare a turneului final…
Două comune periurbane ale Timișoarei vor beneficia de susținere financiară în vederea oferirii de suport…
Terenul public aflat în fața clădirii cunoscute ca și Centrul Financiar-Bancar, din Piața Consiliul Europei,…
O asociere condusă de societatea Constucții Erbașu a fost declarată câștigătoare a contractului de modernizare…
Gastronomia ne „leagă” pe toți. Harghita, Banat și Dobrogea au oficializat semnarea unui Acord de…