Categories: Primăria Timişoara

Reparatii de aproape 200.000 euro la fantana din Piata Dacia. Vor fi jocuri noi de lumina si apa

Primăria se mută cu lucrările în partea de nord a Timișoarei. Exact un an este estimat să dureze șantierul la finele căruia va fi refăcută fântâna din Piața Dacia. Banii, aproape 200.000 de euro, vin de la bugetul local. Mai trebuie să fie de acord și consilierii locali.

La doi ani de când lansa licitația pentru atribuirea „contractului de prestări servicii de proiectare (Expertiza + DALI)” pentru fântâna din Piața Dacia, aceste documente vor fi supuse votului consilierilor locali. În caietul de sarcini al licitației, reabilitarea fântânii, „un punct de atracție și o oază de relaxare pentru vizitatorii parcului, pentru copiii care frecventează cursurile școlilor generale amplasate în zonă, precum și pentru enoriașii bisericii situate în imediata vecinătate”, era justificată astfel: „Necesitatea acestor lucrări derivă și din faptul că, departe de a fi o inovație a civilizației moderne, fântâna ornamentală reprezintă un obiect decorativ cu vechime, iar beneficiile acesteia rezultă și din faptul că elimină stresul, are efect relaxant, purifică aerul și menține umiditatea acestuia. Lucrările de reabilitare se impun datorită degradării avansate a instalațiilor hidraulice exterioare (conducte, duze, robineți etc), cât și a faptului că instalația de iluminat architectural nu este funcțională”.

În plenul CL Timișoara programat marți, 31 octombrie, consilierii trebuie să fie de acord cu „D.A.L.I. pentru obiectivul de investiţii fântână ornamentală Piața Dacia, întocmit de S.C. Eurodraft Project S.R.L.”. Lucrările de reabilitare vizează refacerea camerei tehnice și a bazinului fântânii, înlocuirea instalațiilor hidraulice în camera pompelor și cele aferente fântânii ornamentale, realizarea unui nou concept pentru apă și lumină, refacerea instalației electrice de alimentare a fântânii și montarea unui tablou electric de automatizare și control a jocurilor de apă și lumini. Fântâna din Piața Dacia are o suprafață construită de aproape 362 metri pătrați. Lucrările de reabilitare ar urma să dureze 12 luni, costurile fiind estimate la 177.386 euro, sumă care include TVA. (sursa foto: www.timisoreni.ro)

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

2 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

2 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

3 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

3 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

4 ore ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

4 ore ago