Categories: Primăria Timişoara

Se scumpeste caldura. Creste pretul la gigacalorie, nu si subventia de la bugetul local

Prețul gigacaloriei la Timișoara va crește, iar scumpirea s-ar putea resimți în facturi. Consilierii locali au pe ordinea de zi, probabil suplimentară, a plenului de marți, 17 octombrie, un proiect de majorare a tarifului. Primarul Nicolae Robu anunțase că acest lucru este posibil încă de acum două săptămâni. UPDATE: Robu spune acum că „facem ca timișorenii să plătească tot cât au plătit până acum”.

Prețul gazelor naturale va crește de la 1 noiembrie, scumpirea care ar fi trebuit să intre în vigoare la 1 octombrie fiind amânată de ANRE. Majorarea va duce, așa cum estima primarul Nicolae Robu, la creșterea prețului gigacaloriei. „Inevitabil, creșterea prețului la «ingredientele» de gigacalorie, deci la produse sau servicii care intră în procesul tehnologic de producere și distribuție a agentului termic, ca să mă exprim mai corect, trebuie să se răsfrângă și în prețul gigacaloriei final. Altminteri, ducem Colterm la faliment. Nu pot să spun acum (dacă vom majora subvenția – n.r.), trebuie să facem o analiză. Îmi doresc să nu-l împovărăm pe cetățean, pentru că și așa oamenii, într-un oraș în care se câștigă destul de bine, au destule cheltuieli. Dar nu pot să mă hazardez și să mă exprim populist că oricât ar fi, punem noi”, declara edilul pe 3 octombrie.

În plenul de marți, 17 octombrie, consilierii locali vor avea pe ordinea de zi un proiect confrom căruia prețul de producție al gigacaloriei crește de la 374,26 lei/Gcal, sumă care include TVA, la 398,49 lei/Gcal, inclusiv TVA. Practic, se modifică articolul 1 al HCL 265/2016, celelalte articole rămânând neschimbate. Articolul al doilea al hotărârii emise în decembrie 2016 stabilește „preţul local al energiei termice facturată populaţiei de către Colterm S.A. Timisoara la valoarea de 242 lei/Gcal inclusiv TVA”. Asta înseamnă că diferența dintre prețul de producție și cel de facturare este acoperită de subvenții de la bugetul local. Până acum, era vorba de 132 lei, sumă care va crește, de la 1 noiembrie, la 156 lei. În proiectul care va fi supus votului consilierilor locali nu se precizează nimic despre o creștere a subvenției.

De altfel, încă din decembrie 2016, primarul Nicolae Robu spunea că, oricât de mult ar dori ca facturile să nu crească, bugetul local nu va putea suporta la nesfârșit majorarea subvențiilor. „Primăria nu poate susține la nesfârșit, dar eu am făcut o promisiune cetățenilor că nu vom majora prețurile și am respectat-o, chiar dacă trebuie puțin calcul matematic pentru ca abonatul să își dea seama de asta (…) Nu pot să spun cât mai facem față, încă mai putem. Dar dacă prețul la gaz va ajunge să crească foarte mult și se vorbește despre asta,nu știm ce o să se întâmple. Nu exclud ca la un moment dat să nu mai facem față”, declara edilul. Bugetul pe 2017 al Colterm, fundamentat pe un preț de producție al gigacaloriei de 374,26 lei/Gcal, inclusiv TVA, respectiv un preț de facturare către populaţie de 242 lei/Gcal, cu tot cu TVA, prevede subvenții de la bugetul local de 45,254 milioane de lei.

UPDATE: „Facem ca timișorenii să plătească tot cât au plătit până acum. Facem tot ce trebuie, trebuie să facem și rectificare bugetară. Decizia este să acoperim majorarea prețului la gaz cu subvenție, cu o majorare a subvenției, astfel încât cetățenii să plătească tot atât. Vrem să încurajăm rămânerea și chiar revenirea în sistemul de termoficare centralizat”, a declarat, marți, primarul Nicolae Robu.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

4 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

4 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

6 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

6 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

10 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

10 ore ago