Categories: Cultura

Tezaurul Troiei si povestea lui Schliemann ajung la Timisoara, in Bastionul Theresia

O parte din povestea fascinantă a excentricului arheolog german Heinrich Schliemann va fi „istorisită” la Timișoara, la finele acestui an. Pasionații de istorie antică vor putea vedea exponate aduse direct de la Berlin, din muzeul care găzduiește parțial faimoasa „comoară a lui Priam”, din Troia.

Troia, orașul unde s-a desfășurat Războiul Troian, așa cum este descris el de Homer, este, azi, numele unui sit arheologic aflat la Hisarlık, în Anatolia, în nord-vestul Turciei. Legendara cetate a fost scoasă la lumină pentru prima dată în anii 18707, datorită arheologului german Heinrich Schliemann și pasiunii sale pentru istoria vechilor civilizații. O parte din artefactele descoperite de acesta sunt în colecțiile Muzeului de Pro si Proto-Istorie din Berlin, iar unele dintre ele vor putea fi admirate, în această iarnă, și la Timișoara. Claudiu Ilaş, directorul Muzeului Național Bănățean, a semnat, zilele trecute, actele, iar colecția va ajunge în Bastionul Theresia la începutul lunii noiembrie. „Vor fi 139 exponate, inclusiv o parte din ceea ce este cunoscut drept «comoara lui Priam». Sunt obiecte extrem de interesante, iar expoziția are în centru personalitatea lui Heinrich Schliemann”, spune Ilaș. „Comoara lui Priam” conţine bijuterii, pumnale, dar și alte obicte din aur, argint și alte materiale, scoase la lumină în timpul săpăturilor pentru descoperirea Troiei. Ea a fost atribuită inițial perioadei regelui Priam, dar apoi s-a constatat că datarea obiectelor nu a fost foarte exactă. Cea mai mare parte a artefactelor din această colecție se află în prezent la Moscova, după ce a fost furată de Armata Roșie de la Berlin, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Expoziţia Schliemann va fi prezentată publicului timişorean în perioada 10 noiembrie 2017- 25 februarie 2018.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Patru ani de război. Românii între acceptarea răului şi “înţelepciunea rusească”

În urmă cu exact patru ani, în zorii zilei de 24 februarie 2022, Rusia a…

2 ore ago

Săptămâna viitoare la Ghiroda demarează campania de primăvară de colectare a resturilor vegetale

Primăria Ghiroda anunţă că, în perioada 2 martie - 9 aprilie, se vor strânge materialele…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 24 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 24.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Cât de mult folosiți Inteligența Artificială? UVT vrea părerea studenților pe această temă

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) derulează un nou studiu de percepție din seria de…

16 ore ago

O nouă microședință de plen la CLT. A fost aprobată lansarea cererii de finanțare a reabilitării la Generală 16

O ședință blitz, de două minute, a Consiliului Local Timișoara, a rezolvat problema ”legislativă locală”…

17 ore ago

Lucrările de reabilitare a căii ferate dintre Timișoara Est și Ronaț Triaj au ajuns la 20 la sută/FOTO

Pe un alt lot din traseul de cale ferată dintre Caransebeș și Arad, din zona…

17 ore ago