Ce-ar trebui sa ne dorim cand iesim in strada?

Când voi ieși serile în stradă să protestez față de guvernarea Dragnea-Iordache-Nicolae-Nicolicea-Tudose-Olguța, s-ar putea să-mi sară în față un năprasnic reporter Antena 3 care mă va întreba ce nu-mi convine, de ce nu stau în fața micului ecran să-l văd pe Gâdea și aleg să merg în frig, să strig vrute și nevrute împotriva celor care au câștigat legal alegerile. Chiar așa, eu ce vreau când ies în stradă? Lumea știe ce vrea când protestează, ca nu cumva televiziunile lor să ne batjocorească că nu am citit pachetul de legi pe care nu-l vreau în portogoliul legislativ românesc? Până voi citi „legile Toader-Iordache”, până ce populația răzvrătită va pune burta pe carte să lectureze „amendamentele Codrin Ștefănescu”, să știe să facă diferența dintre propunerile legislative benefice sistemului de justiție, chiar cerute de Comisia Europeană, și cele injectate de PSD pentru a face pârtie la furat în administrația din România, până atunci hai să convenim ce cerem și ce să nu cerem când ieșim în piață. Și nu mă refer acum la revoluția fiscală, la salarii micșorate, nu, asta o las pe seama sindicatelor ce-o dădeau la pace cu PSD.

În primul rând nu voi mai cere căderea guvernului. Ar fi inutil să-mi doresc să cadă o marionetă pentru a fi pusă alta, ca în vară. Din prudență și copleșiți de legitimitatea puterii rezultate din vot, protestatarii au cerut în iarnă ca orice pachet de legi să nu fie promovat prin ordonanță de urgență a guvernului. Ca să câștigăm timp, atunci solicitam cu multă decență ca aceste măsuri să fie dezbătute și promovate în Parlamentul României, așa cum scrie la carte. Poate că timpul l-am câștigat, dar nu am rezolvat nimic și tot acolo am ajuns. PSD poate legifera prin guvern sau parlament cu același dispreț față de populația îngrijorată. „Noaptea, ca hoții” sau „de sărbători, ca ticăloșii” ar fi totuna, indiferent de forul care va decide măgăria. Când nu mai ai încredere în PSD, păi atunci nu mai ai încredere nici în premierul lor, nici în senatorii și deputații lui Tăriceanu sau Dragnea! Să nu vă imaginați că dezbaterea democratică va lumina pe cineva, cu atât mai mult cu cât acei „cineva” care decid prin majoritatea parlamentară știu de unde pleacă și unde vor să ajungă. Cu orice preț.

Ei știu că pentru grupul lor organizat denumit partid politic este avantajos să nu existe abuzul în serviciu în codul penal și vor ajunge la ce-și propun, fie prin ordonanță de urgență, fie prin ce le spune Dragnea în parlament. Dar Dragnea minte cum deschide gura și va părea chiar mirat dacă înainte de Crăciun un terchea-berchea dintre deputați va propune anularea abuzului în serviciu fără dovada mitei. Va povesti apoi presei cum le-a zis el parlamentarilor în ședința de partid că PSD susține lupta anticorupție și că el, personal, nu e de acord cu amendamentul respectivului. Dar ce mai poate să facă? Asta este, mergem înainte, vorba regelui Hagi. O flegmă în fața cetățeanului cu funcția cerebrală funcțională. Din acest motiv, nu mai putem cere nici măcar dezbatere și parcurs democratic în promovarea unei legi, căci tot porcărie vor face, căci asta își propun.

Ce să vrem atunci? Păi să vrem schimbarea clasei politice, dar cum ajungem la asta? Un mic, dar obligatoriu pas ar fi alegerile anticipate. Un scrutin la primăvara viitoare poate echilibra clasa politică, dar cu un PNL presat de primari și președinții de consilii județene în direcția relaxării la furat în administrație nu ai garanția că un amendament „nevinovat” nu va intoxica o astfel de lege și în viitorul legislativ. Măcar încercăm și cu alții, veți zice. Da, alegerile anticipate sunt targetul pe care trebuie să și-l autopropună manifestanții când ies în stradă. E adevărat, PSD ar putea reveni la putere și prin anticipate. Rețeta lor electorală nu se defectează așa, peste noapte. Oameni cu dor de un tătuc care să decidă pentru ei vor exista în continuare mai vreo generație cel puțin de acum înainte. Oameni interesați sau manipulați, la fel, astfel că o nouă majoritate ar putea fi mai bună sau ar putea fi la fel de nocivă.

Ne agățăm de președinte ba că nu va promulga nu știu ce lege sau că șeful statului își va păstra pârghia de a numi procurorii șefi, astfel ca justiția să funcționeze pe mai departe. Dar ce facem dacă în 2019 va fi ales un pesedist de teapa lui Dragnea – nu Dragnea, ci unul ca el – președinte al României? Atunci vor face ce vor ei, șmenarii, fără vreo opoziție măcar formală de la Cotroceni? Din acest motiv, trebuie să plecăm de la premisa că, acum, clasa politică e majoritar toxică, putredă, și așteptări vom putea avea doar de la alegeri. Dar nu numai de la noi ca alegători, printr-o bruscă înțelepciune civică și politică, ci în primul rând de la ei, de la liderii de partid care aleg înaintea noastră cine va fi pus pe listele electorale. Căci altfel degeaba vom alege anticipat, dacă poporul va vrea tot PSD, iar președintele PSD va prefera tot oameni corupți și de proastă calitate ca ofertă electorală. Ce putem spera de la declanșarea unor alegeri anticipate, un eveniment politic echivalent cu un cutremur în PSD, ar fi o reașezare a polilor de putere în acest partid și stabilirea unor linii roșii greu de depășit pentru orice guvernare, fie ea și una pesedistă. Cum ar fi independența justiției.

Știu, e dezolant peisajul, dar nu avem altă soluție decât să încercăm acest parcurs. Iar dacă ne facem datoria de buni cetățeni, să încercăm toate variantele pentru salvarea României, atunci nu ne rămâne decât să mergem la culcare, criogenic vorbind, până în vremuri mai bune. Poporul nu-l putem alege. Păcat.