CJ Timis a trimis CNI acte pentru terenul de Polivalenta de la Giroc. Dobra: Si-au dat seama ca in PMT au un partener mincinos

Epopeea viitoarei săli polivalente de 16.000 de locuri continuă. Nu există un termen, nu există o asumare clară a acestei investiții, dar CJ Timiș a trimis totuși oficial către Compania Națională de Investiții primele documente legate de terenul din comuna Giroc.

Locul unde ar urma să fie construită de Compania Națională de Investiții o sală polivalentă este, de luni bune, motiv de dispută între Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș. Prin vocea primarului Nicolae Robu, municipalitatea susține un amplasament în zona Stadionului „Dan Păltinișanu”, dar este dispusă să ofere teren și în Calea Torontalului, în timp ce șeful CJ, Călin Dobra, a propus comuna Giroc. Dincolo de discuții, pași concreți s-au făcut însă foarte puțini. În primăvară, CNI a trimis o adresă către CJ Timiș, prin care comunica faptul că „a obținut aprobarea MDRAP și a Consiliului de Administrație al C.N.I. – S.A., pentru derularea unui proiect pilot pentru o sală polivalentă cu o capacitate de 16.000 de locuri pe scaun”. Președintele CJ Timiș, Călin Dobra, a anunțat acum că a înaintat către companie primele acte. „Am trimis la CNI adresa de înaintare cu certificatele de urbanism aferente studiului de fezabilitate, conform solicitării CNI. Și-au dat seama că în PMT nu au decât un partener mincinos, care pune la dispoziție un teren cu sarcini, nu un teren liber. Investiția se va realiza pe terenul CJ (…) Ținând cont că este o investiție care depășește 50 de milioane de euro, trebuie parcurși mai mulți pași. În primul rând trebuie avizată în Comisia tehnico-economică a CNI, va merge în Comisia tehnico-economică a ministerului, după aceea va trebui aprobată investiția prin hotărâre de guvern”, a declarat Dobra.

Citește și: Sala polivalenta la marginea orasului, dar nu la Giroc. Robu: Avem 93 de hectare pe Calea Torontalului

Citește și: Robu: Sper ca guvernul sa nu renunte la sala polivalenta, PSD-istii si Grindeanu au boicotat proiectul

Pe o parte din terenul de la Giroc sunt însă niște construcții, a căror demolare nu a trecut de plenul CJ în primăvară, pentru că era nevoie de două treimi din voturi, iar liberalii nu au fost de acord. „Nu este niciun fel de problemă cu demolarea unor construcții aflate acolo. Noi am pus la dispoziție un teren de 10 hectare, pentru sala polivalentă este nevoie de 5,6 hectare”, susține șeful consiliului județean. Evident, un termen pentru realizarea acestei investiții nu există. Pe de altă parte, primarul Nicolae Robu a anunțat că, dacă sala polivalentă nu va fi făcută de CNI în Timișoara, municipalitatea va construi ea una, pe bani de la bugetul local, investiția fiind estimată la 20 milioane de euro.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Marţi se întrerupe furnizarea energiei electrice în localitatea Giarmata Vii

Marţi, 13 ianuarie, în intervalul orar 09:00 - 17:00, se va întrerupe furnizarea cu energie…

6 ore ago

Contestația la licitația pentru Piața Traian a fost respinsă. Primăria Timișoara a acordat contractul

Contractul pentru reabilitarea și transformarea Pieței Traian poate fi semnat. Primăria Timișoara a atribuit contractul…

9 ore ago

Gerul din aceste zile nu a afectat funcționarea sistemului de termoficare al Timișoarei

Societatea de Termoficare Colterm anunță că în acest moment, capacitățile de producere a energiei termice…

11 ore ago

Paula Romocean răspunde acuzațiilor de incompatibilitate lansate de ANI

În prima declarație oficiala după ce a fost acuzată de ANI de incompatibilitate, Paula Romocean…

11 ore ago

Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu

SC SOLAR PHEONIX SRL anunță publicul interesat asupra depunerii solicitarii de emitere a acordului de…

11 ore ago