Concurs international de pisici la Timisoara

Obişnuită mai ales cu expoziţiile canine, Timişoara va găzdui în acest sfârşit de săptămână un concurs dedicat pisicilor. Vor fi peste 100 de feline de toate rasele care vor putea fi admirate la Iulius Mall, cu ocazia primei expoziţii internaţionale realizată sub egida Felina World Cat Federation în Timişoara.

Evenimentul dedicat iubitorilor de pisici şi nu numai va avea loc sâmbătă şi duminică, la etajul întâi al mall-ului (lângă trambulină). Vor fi prezentate şi arbitrate pisici spectaculoase din Suedia, Rusia, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Grecia şi România, unele fiind deţinătoare ale unor titluri de campioane mondiale la competiţiile de profil. Pe parcursul celor două zile, vizitatorii vor avea ocazia să admire feline de toate rasele, de la cele de talie mică sau fără blană, până la cele impresionante, de talie foarte mare. Un juriu internaţional de specialitate va desemna cele mai frumoase şi elegante pisici, care vor fi premiate pe categorii: juniori, adulţi, seniori şi pisici de casă. Expoziţia internaţională de pisici World Cat Federation de la Timişoara este organizată de Magnificats cat club România.

Share
Published by
Ioana Toma

Recent Posts

Se transformă total întreaga zonă a complexului Bastion Theresia

Întreaga zonă a Bastionului Theresia, atât partea primăriei, cât și cea a județului, vor intra…

1 minut ago

RETIM și ADID Timiș anunță o nouă campanie de colectare a deșeurilor textile cu predare GRATUITĂ din 2026, în Zona 1 Timișoara.

RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță cea de-a doua campanile trimestrială…

34 de minute ago

CJ Timiș solicită, concret, preluarea a patru tabere școlare din județ

Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…

2 ore ago

Proiect aprobat. Consiliul Județean Timiș se poate asocia cu CNI și participa cu o cofinanțare pentru a începe construcția stadionului Timișoarei

Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…

4 ore ago

Demarează lucrările de reabilitare a Podului Muncii. Din 30 martie se restricționează circulația rutieră în zonă

Circulația rutieră în zona Podului Muncii va fi restricționată începând cu finalul acestei luni. Pentru…

5 ore ago

Românii şi Inteligența Artificială. Sondaj INSCOP

Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

6 ore ago