Categories: Cultura

Galeria din cartier: arta, culoare si imaginatie in Iosefin / FOTO

Câteva zeci de copii din cartierul Iosefin au lucrat, în ultimele zece zile, cot la cot cu artiști, pentru a-și spune poveștile într-un mod inedit și cât se poate de colorat. Proiectul Birdhouse Gallery, inițiat de Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană, va continua, anul viitor, și alte cartiere.

Timp de zece zile, cartierul Iosefin a fost gazda proiectului Birdhouse Gallery. 30 de elevi de la Colegiul Tehnic de Vest şi de la Şcoala Gimnazială nr.12, coordonaţi de artişti internaţionali şi locali au creat propriile galerii de artă, precum şi instrumente muzicale, folosind material reciclat și vopsea, totul condimentat cu multă imaginaţie. Rezultatele acestui experiment cultural poate fi văzut sâmbătă, de la ora 13, în Piața Libertății, pentru ca, trei ore mai târziu, să fie găzduite de Iulius Mall. Artiștii internaţionali invitați care i-au coordonat pe elevi au fost, la rândul lor, timp de două săptămâni, rezidenţi ai cartierului istoric Iosefin. Este vorba despre Nedyalko Delchev (Bulgaria) – producător de teatru şi artist, Maciek Salamon (Polonia) – artist şi muzician șiNils Personne (Suedia) – compozitor şi muzician, care au fost ajutaţi în proiect de artiștii locali Alina Giurgiu, Silvia Takacs și Andrei Ursu. „Timp de două săptămâni, peste 30 de elevi și-au imaginat propriul univers, împreună cu 3 artiști internaționali și 3 din Timișoara. Au cântat, au defilat prin curtea școlii și prin cartier, s-au bucurat de toamnă cu emoția pregătirii expozițiilor de la sfârșitul săptămânii, în curtea școlii, în cartierul Iosefin, în Piața Libertății și la Iulius Mall, unde îi poate vedea și admira toată lumea. Povestea va continua și la anul, în alte zone ale orașului”, spune Simona Neumann, directorul executiv al ATCCE.

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”3694″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”0″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”1″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

3 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

4 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

8 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

8 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

9 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

9 ore ago