Parcul Botanic ar putea avea, de la anul, pentru prima dată, iluminat public. Primăria Timișoara a semnat contractul cu firma care se va ocupa de proiectare, astfel că, până în primăvară, ar trebui să fie gata toată documentația.
Nu au fost bani pentru o reabilitare integrală a Parcului Botanic, dar în 2016 s-au făcut unele lucrări de întreținere, astfel că au fost refăcute aleile care totalizează cinci kilometri. Ziua, o plimbare prin Parcul Botanic poate fi o experiență agreabilă – în ciuda faptului că zona este, în ultima perioadă, preferată de migranții ilegali care încearcă să se ascundă de polițiști – noaptea nu e recomandabil să vă aventurați pe acolo, chiar dacă nu mai riscați să vă rupeți picioarele. În parc nu există iluminat public. „Vom rezolva această problemă folosind stâlpi cu corpuri de iluminat și celule fotovoltaice. Practic, vom mobila parcul cu articole de genul acesta care figurează ca mobilier stradal și nu e nevoie să ai un proiect, o lucrare de intervenție pentru iluminat”, declara, în septembrie 2016, primarul Nicolae Robu. Totuși, în august 2017, primăria a scos la licitație „servicii proiectare (SF) aferente obiectivului de investiții «Extindere iluminat public în Parcul Botanic»”. Suma pe care era dispusă s-o plătească municipalitatea era de 8.939 lei, cu tot cu TVA. PMT a semnat acum contractul cu firma care a câștigat licitația. Este vorba despre Elba-Com, care se va ocupa de documentația necesară, de avize și de SF propriu-zis. Contractul a fost atribuit la valoarea contractului fiind de 8.330 de lei, cu TVA. Dacă totul merge bine, anul viitor, în Parcul Botanic ar trebui, în sfârșit, să se aprindă lumina.
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…
ADR Vest și Primăria Timișoara au semnat contractul de finanțare, din fonduri europene, a proiectului…