Categories: Timp liber

Nimic nu se pierde, totul se transforma: Szalt.stream pleaca la drum pe 24 noiembrie

SZalt.stream este o platformă nouă și nu chiar. E, de fapt, vechiul altRadio, care se întoarce, ca-n cântecel, mai trainic și mai frumos. Povestea merge mai departe și tu ești chemat s-o scrii alături de Mona și Sorin Szucsik.

altRadio s-a înființat în 2014, ca o platformă online, un community radio, bazat în totalitate pe voluntariat, pe o strânsă colaborare cu artiștii locali, cu ONG-urile, instituțiile de cultură din Timișoara și studenții. Timp de trei ani, aici s-au produs zeci de emisiuni, cu sute de ore de emisie. S-au făcut zeci de transmisiuni live: concerte, spectacole și conferințe, mai întâi audio, dar apoi și video. Apoi s-a întâmplat ceva la care nu se aștepta nimeni: pentru că marca altRadio nu fusese înregistrată, a făcut asta altcineva, care apoi a raportat pagina de Facebook a timișorenilor, astfel că aceasta a fost blocată imediat. „În prima fază am fost foarte triști, pentru că nu înțelegeam de ce cineva pe care nu l-am încurcat cu nimic ar proceda așa. Apoi au început să vină mesajele de încurajare și gândurile bune. Asta ne-a obligat cumva și ne-a făcut să nu renunțăm. Ne-am ridicat și am mers mai departe, pentru că întotdeauna orice șut în dos este un pas înainte”, povestește Mona Szucsik.

Pentru că altRadio a murit, se naște acum SZAlt. „Am păstrat particula aceea care ne-a plăcut tare mult și i-am adăugat primele două litere ale numelui nostru. Acum, după ce am înregistrat marca la OSIM, construim o platformă multimedia. SZalt.stream este aproape gata, va fi lansat pe 24 noiembrie și continuă misiunea altRadio, dar va oferi mai multe instrumente media noi și moderne. Am implementat pe platforma cea nouă SZaltv, un prototip de televiziune online care îi permite celui grăbit să vadă ce vrea, când vrea. Avem, de asemenea, o arhivă frumușică de podcasturi audio și video”, mai spune Mona Szucsik. Dacă vreți să le fiți alături celor de la SZalt sunteți așteptați vineri seară, 24 noiembrie, la Reflektor Venue. Vor fi concerte cu Sonatic și The Weekend Band, iar Zoli Varga va pune apoi muzică faină, numai bună să vă prindă dimineața în pași de dans.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

O oră ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

4 ore ago

De luni, Primăria Timișoara demarează acțiunea de cosire în oraș

De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din…

5 ore ago

Dumbrăvița închide sezonul regular pe teren propriu cu un meci tare

În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna.…

5 ore ago

AJOFM Timiş beneficiază de un noul cadru legal pentru a oferi sprijin pentru tineri, persoane vulnerabile și angajatori

De curând, a fost aprobată o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea nr.…

6 ore ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, a discutat la UVT despre democrație

Anne Applebaum, o cunoscută jurnalistă și scriitoare, s-a aflat, joi seara, la Universitatea de Vest…

6 ore ago