Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a anunțat, joi, la Alba Iulia, că este în avizare, pe la diverse ministere, un proiect de act normativ prin care fermierii vor primi gratuit purcei din rasele Bazna și Mangalița. Daea spune că jumătate din godaci vor avea cumpărător de la bun început.
„Suntem cu un proiect de act normativ în faza de avizare la ministerele de linie privind porcul de rasă indigenă. Sunt cele două rase, Mangalița și Bazna, care au fost abandonate în ultima perioadă de timp, dar, din fericire, câțiva oameni în țara aceasta care au avut dragoste față de acest animal, față de aceste rase le-au păstrat. Avem un efectiv redus, dar pe care îl susținem în așa fel încât efectivul să crească și apoi să distribuim carnea de Bazna și de porc Mangalița. Este un program care va suscita interes”, a declarat Petre Daea, aflat la Alba Iulia cu ocazia caravanei „Alege oaia!”. Ministrul a mai spus că purceii vor fi față gratuit și că, după ce vor fi crescuți și îngrășați până la minimum 130 de kilograme, vor fi dați la procesator. „Vor fi crescuți în gospodăriile populației, într-o rație furajeră pe care o știu cei care au crescut dintotdeauna aceste rase. Ei primesc gratuit (purceii — n.r.), având apoi obligativitatea ca jumătate din efectiv să fie preluat de procesatori la prețuri stabilite în momentul în care se distribuie acești purcei ”, susține Daea. Ministrul Agriculturii promovează, la Alba Iulia, Campania „Alege oaia!”, care se desfășoară, inclusiv în 1 Decembrie, în Șanțurile Cetății Alba Carolina.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…