Categories: Invatamant

Rectorul UVT acuza: Vor fi redeschise fabricile de diplome universitare

Domeniul universitar românesc este în pericol să se întoarcă înapoi în timp cu 20 de ani, la perioada fabricilor de diplome, avertizează rectorul UVT, Marilen Pirtea. Conform acestuia, este în curs de aprobare o ordonanţă de guvern care va duce la crearea unor structuri de învăţământ paralele.

Discuţia este legată de aprobarea de către Parlament a OUG nr.96/2017, act normativ care, spune rectorul UVT, va da naștere unui sistem paralel de pregătire postuniversitară, fără însă respectarea rigorilor de la acest nivel. Marilen Pirtea consideră că vor avea de suferit atât universitățile, printr-o scădere a atractivității programelor masterale, cât și beneficiarii finali, prin accesarea unor cursuri postuniversitare de o calitate îndoielnică. „Riscăm să revigorăm așa-numitele fabrici de diplome – sau să stimulăm apariția unor noi fabrici de diplome. A fost nevoie de aproape 20 de ani pentru a elimina astfel de derapaje, generate, după părerea mea, de un cumul de factori, dintre care nu putem exclude legi date cu dedicație, dar și circumstanțe istorice specifice României, dintre care amintesc vidul în reglementare de la începutul anilor ’90 (…) În momentul în care dai mână liberă oricăror firme să ofere programe de formare profesională absolvenților de licență, în afara acestor rigori, riști să creezi o piață bazată pe costuri de oportunitate, nu pe calitate. Practic, generezi un sistem paralel de diplome postuniversitare fără acoperire”, susține Pirtea. Metodologia privind organizarea programelor de formare profesională se aprobă, conform ordonanței în cauză, prin ordin comun al ministrului Muncii și Justiției Sociale și al ministrului Educației Naționale. „Nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva aceste prevederi sunt reacția disperată a fostelor fabrici de diplome puse la pământ de scăderile demografice și de camerele video de la bacalaureat. Nu pot să nu mă întreb dacă această prevedere a ordonanței nu este de fapt un «ajutor de stat» pentru aceste fabrici.”, a mai subliniat rectorul UVT. Legea de aprobare a ordonanței se află la Camera Deputaților, unde a trecut de comisiile de educație și muncă, după ce în luna iulie președintele României a solicitat reexaminarea ei.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

4 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

7 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

11 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

11 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

12 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

12 ore ago