Categories: Social

Copil de 6 ani dispărut de acasă, recuperat în Piața Victoriei

Niște părinți din Timișoara au tras sperietura vieții lor joi seară, după ce au constatat că fiul lor a dispărut acasă. Copilul de șase ani a fost găsit câteva ceasuri mai târziu, în centrul orașului.

Un bărbat a anunțat, joi seară, polițiștii locali că fiul său, în vârstă de numai 6 ani, a dispărut de acasă. El sesizase înainte și secțiile de poliție din oraș, în încercarea de a-l găsi pe băiețel. A avut noroc, pentru că, în scurt timp, polițișții locali au recuperat copilul din… Piața Victoriei, deși el fusese văzut ultima dată în zona în care locuia, pe str. Constantin Brâncoveanu. „Minorul se afla în compania altor copii mai mari. Imediat acesta a fost preluat, fiind anunțată atât Secția 3 Poliție, cât și tatăl minorului, aceștia deplasându-se la fața locului. Copilul a fost predat părinților. Nu este singurul caz când polițiștii locali se confruntă cu astfel de cazuri, în ultimii ani fiind găsiți pe stradă sau în mijloacele de transport în comun copii de vârste mici care au fost ulterior predați părinților”, au transmis reprezentanții Poliției Locale.

Share
Published by
editor

Recent Posts

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

2 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

4 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

7 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

7 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

8 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

9 ore ago