Categories: Sport

Derby-ul Georgia – Romania la rugby, preluat la echipele de club de Batumi si Timisoara

Este mai mult decât un meci, jucându-se o dublă manşă importantă pentru două ţări, dar şi pentru două echipe care doresc să intre în lumea bună a rugby-ului european. Sâmbătă, 13 ianuarie, la Batumi, pe Rugby Arena, campioana en-titre a României, Timişoara Saracens, va disputa prima manșă a „dublei” din European Rugby Continental Shield.

Meciul contra lui RC Batumi va decide calificarea în semifinalele competiţiei. RC Batumi nu este o necunoscută pentru timişoreni, care au jucat chiar în ultima etapă a fazei grupelor pe terenul gruzinilor, care s-au impus cu 20-17. Această victorie le-a asigurat prezenţa în play-off, gruzinii având anterior doar un succes, cu Heidelberg RK, şi două înfrângeri pe terenurile echipelor Rovigo, respectiv Viadana. Timişoara Saracens s-a calificat în această faza a European Rugby Continental Shield de pe prima poziţie în Grupa A, cu trei victorii şi o înfrangere, echipele învinse fiind Petrarca Padova, CDU Lisabona şi Calvisano. În situaţia în care timişorenii vor trece de RC Batumi, pentru calificarea în Challenge Cup ar urma să întâlnească învingătoarea dublei manşe dintre Heidelberg RK şi Calvisano. Conform programării fazei de play-off, Timişoara Saracens are astfel o oportunitate importantă de a disputa finala Continental Shield, în cealaltă semifinală urmând să se confrunte cele două reprezentate al Rusiei, Enisey şi Krasny Yar.

„Partida este tratată ca foarte importantă pentru tot rugbyul georgian. Cu siguranţă va fi un stadion plin şi o atmosferă de zile mari. Batumi vrea să ajungă în Challenge Cup şi se bazează mult pe această «dublă». Este o echipă puternică şi arţăgoasă, stă bine pe înaintare. Îi cunoaştem bine, dar nu dorim să mai repetăm greşelile făcute în faza grupelor. Mesajul transmis echipei este clar, ne dorim un meci care în mare măsură să ne asigure calificarea în următoarea etapă a competiţiei”, a spus Dusan Filipaş, vicepreşedintele clubului. Pentru partida de sâmbătă, antrenorul Sosene Anesi îl readuce în teren pe Stephen Shennan, revenit după o îndelungă absenţă cauzată de accidentarea din martie 2017, şi, foarte probabil, îl va trimite în teren la debut pe pilierul neo-zeelandez Chris Apoua, alăturat lotului în această perioadă. Partida va fi transmisă în direct pe TVR HD, începând cu ora 13, ora României.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

5 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

8 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

9 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

12 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

13 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

13 ore ago