Inca un an de mari asfaltari din Timis. Peste 16 milioane de euro pentru drumuri, in bugetul CJ

Bugetul pe 2018 al CJ Timiș prevede 74,66 milioane de lei pentru diverse drumuri din județ. Cei mai mulți bani, peste 45 de milioane, ar trebui să vină de la guvern, prin PNDL II. Suma cea mai mare strict din bani proprii este pentru șoseaua care leagă Iohanisfeld de Ivanda.

CJ Timiș estimează că are nevoie în acest an, pentru investiții, de o sumă care depășește 168 de milione de lei. La capitolul „Transporturi” este prevăzută suma de 29,3 milioane de lei. Pentru „investiții în continuare” sunt alocați 13,9 milioane de lei, din care cei mai mulți pentru asfaltare DJ 693B Iohanisfeld – Ivanda – 6,9 milioane, asfaltare DJ 595C Deta – Opatița – Birda – 2,1 milioane și asfaltare DJ 682J Zorani – Groși – Bulza – 1,3 milioane, pentru acesta din urmă fiind alocată și suma de 3,8 milioane prin Programul Național de Dezvoltarea Locală II. Investițiile noi în drumuri depind în cea mai mare parte, de altfel, de PNDL II, și sunt după cum urmează:

  • Asfaltare DJ 588 B Roviniţa Mare-Percosova-Gherman – 1,01 milioane de la CJ + 5 milioane de la guvern
  • Asfaltare DJ 591 C, sector DN 6-Săcălaz – 174.000 lei de la guvern + 5 milioane de la guvern
  • Asfaltare DJ 593 A-sector Sânmartinu Sârbesc-Sânmartinu Maghiar – 185.000 lei de la CJ + 4 milioane de la guvern
  • Asfaltare DJ 609 Valea Lungă Romană-Cliciova – 246.000 lei de la CJ + 4 milioane de la guvern
  • Asfaltare drum județean DJ 592 B, Șipet-Folea – 1,6 milioane de la CJ + 4,8 milioane de la guvern
  • Lărgire la 4 benzi de circulație DJ 592 Timișoara-Moșnița Nouă – 3,8 milioane de lei de la CJ + 5 milioane de la guvern
  • Modernizare DJ 572 Lucareț-limită jud. Arad – 494.000 lei de la CJ + 3,6 milioane de la guvern
  • Modernizare DJ 693, Seceani-Fibiș – 452.000 lei de la CJ + 4,9 milioane de la guvern
  • Modernizare și reabilitare DJ 609 F Bazoșu Nou-Bazoș-Recaș – 2,9 milioane de la CJ + 4,5 milioane de la guvern
  • Sporire capacitate de circulație pe DJ 609 D, Centura ocolitoare Timișoara-Aeroport – 2,5 milioane de la CJ + 4,5 milioane de la guvern

În bugetul CJ Timiș sunt prevăzute, pentru 2018, și sume pentru documentații pentru reabilitare DJ 591 Timișoara-Utvin-Sânmihaiu Român (250.000 lei), amenajări parcări drumuri județene (300.000 lei) sau realizare piste de biciclete pe drumuri județene, Moșnița Nouă-Buziaș (300.000 lei). Bugetul pe 2018 este de 394,8 milioane de lei, în scădere cu aproape 77 de milioane de lei față de anul anterior.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Viceprimarii Paula Romocean şi Ruben Laţcău, întâlnire cu locuitorii din Traian înaintea începerii lucrărilor din zonă

Locuitorii din zona Traian sunt invitaţi luni, la Clopotul Libertății din piaţă, la discuţii privind…

3 ore ago

Începând de mâine, restricții de circulație rutieră în mai multe zone al Timişoarei

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat instituirea de restricții de circulație…

4 ore ago

Percheziţii la clanul Cârpaci din Timişoara, la solicitarea Procuraturii din Munchen. Acuzaţii de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de persoane

Procurorii DIICOT împreună cu poliţiştii de la BCCO au efectuta o percheziţie într-un imobil din…

5 ore ago

Poli merge la Pecica fără câțiva titulari, șansă pentru jucătorii din lot să demonstreze că merită să joace în alb-violet

Politehnica Timișoara dispută vineri cel de-al doilea joc oficial în deplasare din 2026. Alb-violeții, care…

5 ore ago

Lugoj și Sânnicolau Mare, orașe pilot într-un proiect european pentru planificare urbană și energetică derulat prin intermediul CJ Timiș

Consiliul Județean Timiș a participat la un proiect european dedicat tranziției către energie curată, în…

6 ore ago

Siguranța alimentelor și sănătatea publică în era digitalizării, dezbătute la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru…

7 ore ago