Categories: Sport

Primul meci oficial din 2018 aduce un derby al Timisoarei in prima liga de baschet

Tradiţia ultimilor ani arată că echipele de baschet din România nu au parte de Sărbători, ele jucând între Crăciun şi Revelion şi imediat după Anul Nou. Aşa se întâmplă şi în acest sezon.

BC Timişoara a ratat şansa de a închide turul sezonului regulat pe primul loc, fiind învinsă în ultimul meci din anul trecut de U BT Cluj, campioana la zi. Timba a jucat chiar două partide după Crăciun, o înfrângere dureroasă acasă cu Piteştiul, într-un meci care în alte condiţii putea fi câştigat, și un eşec previzibil la Cluj, în penultima zi a anului 2017. Cele două echipe timişorene deschid anul sportiv în oraş cu un duel direct, contând pentru prima rundă a returului. Timba va fi gazda acestei partide, în care BC SCM are avantajul unui lot mai bun, al clasamentului, dar şi al meciurilor directe. Bilanțul este aşadar net favorabil „Leilor din Banat”, care au invins în toate cele 7 partide disputate anterior.

Primul meci direct dintre cele două formaţii în prima ligă s-a disputat pe 14 decembrie 2012, „Leii” impunându-se cu 86-61. Cel mai echilibrat joc, în care Timba a fost foarte aproape de victorie, a avut loc în returul acelui prim sezon e primă ligă al „Urşilor”, pe 23 martie 2013, BC SCM impunându-se la o posesie, 91-88, după un final electrizant. Cea mai mare diferenţă s-a înregistrat un am mai târziu, 22 martie 2014, 103-58 pentru „Lei”. În fine, ultima partidă directă a avut loc în toamna anului trecut, în acest sezon regulat, BC SCM – Timba 101-76. Aşadar, joi, 4 ianuarie, de la ora 18, cele două grupări se vor întâlni pentru a opta oară. Timba, deşi a obţinut doar două victorii până acum, a demonstrat că până la un moment dat se poate bate cu oricine din ţară, dar îi lipseşte o bancă de rezerve competitivă, în timp ce BC SCM nu-şi permite niciun pas greşit, locul de pe podium obligând formaţia lui Tudor Costescu la evoluţii bune.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

4 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

6 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

8 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

11 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

11 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

12 ore ago