Categories: Prefectura Timiş

Ca sa nu mai fie atatea pene de curent, Enel promite investitii in Timis, dar cere primarilor sa taie crengile copacilor

Primarii din Timiș care se plâng de desele întreruperi de curent din satele lor s-au întâlnit cu reprezentanții Enel. Cei de la compania de electricitate au promis, din nou, că vor face investiții, dar au invocat, pe de altă parte, netoaletarea copacilor, care duce la afectarea cablurilor.

În satele de lângă Timișoara, și nu numai, întreruperile de curent sunt la ordinea zilei, iar cei care locuiesc aici au mereu probleme cu căderile de tensiune de scurtă durată care le strică aparatele electrocasnice. Primarii s-au plâns de desele întreruperi de curent și de faptul că la call-center se răspunde la telefon după multe zeci de minute. De asemenea, edilii au spus că se intervine la avarii cu mare întârziere sau că sunt căderi de tensiune de scurtă durată în urma cărora se „ard” frigiderele și alte aparate de prin casă. La inițiativa prefectului Eva Andreaș, edilii au fost invitați la o întâlnire cu reprezentanții companiei Enel. Reprezentantul guvernului în teritoriu le-a atras atenția reprezentanților Enel că oamenii își achită facturile, adică plătesc un serviciu de care nu beneficiază atunci când se întrerupe furnizarea curentului electric, din diferite motive. „Primarii au acuzat subdimensionarea rețelelor electrice și, în multe cazuri, vechimea lor, dar și faptul că, în multe localități, când se întrerupe furnizarea curentului, localitățile rămân și fără apă curentă, pentru că nu mai poate funcționa nici stația de pompare”, spune Eva Andreaș. Cei de la Enel au făcut, din nou, promisiuni. Ei au susținut că vor face investiții în Timiș și, pe de altă parte, în ceea ce privește întreruperile de scurtă durată, au oferit o explicație care implică și autoritățile locale. Cei de la Enel spun că, în mare parte, „penele” de curent sunt cauzate de vegetație sau de păsări care se așază pe cabluri și au afirmat că vor să colaboreze cu autoritățile locale în problema toaletării copacilor, pentru a nu mai fi afectate cablurile.

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

SCM Poli, sub așteptări în Maramureș. Portarul Makaria, coșmarul alb-violeților

Un derby de tradiție al handbalului românesc s-a încheiat dezamăgitor pentru reprezentanta Banatului. Minaur Baia…

2 ore ago

Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor, în dezbatere la CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

9 ore ago

La Universitatea de Vest Timișoara va avea loc seria Conferințelor Prepascale

În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…

9 ore ago

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…

9 ore ago

Lugojul nu a (mai) avut probleme la Cluj

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câștigat categoric la Cluj-Napoca, în minimum de seturi.…

11 ore ago

Cum i s-a urcat PSD-ului democrația la cap

Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…

14 ore ago