Categories: Politicieni

Falcoi (USR): SPP nu e o firma de paza de la o scoala din Videle

Proaspăt instalat în funcția de vicepreședinte al Senatului, Nicu Fălcoi (USR) spune că renunțarea la serviciile SPP de către membrii Cabinetului Dăncilă nu are legătură decât cu Liviu Dragnea. În plus, senatorul de Timiș crede că șefii celor două camere ale parlamentului ar trebui să mai pună mâna pe lege.

Una dintre primele decizii luate de premierul Viorica Dăncilă și miniștrii săi, imediat după instalare, a fost să renunțe la serviciile SPP. „Precizez că am transmis Serviciului de Protecţie şi Pază încă de luni seară că nu vreau să beneficiez de protecţie. Înţeleg că toţi miniştrii au aceeaşi opţiune (…) Nu am nicio problemă cu ofiţerii SPP şi nici cu instituţia, însă aceasta este decizia mea”, a spus Dăncilă, în deschiderea primei ședințe de guvern. Decizia premierului a venit în contextul în care șeful SPP, Lucian Pahonțu, a fost acuzat de Liviu Dragnea că a fost implicat „mai mult decât era cazul” la guvern, aluzie clară la deja celebrul „stat paralel” de care vorbește atât de des în ultima vreme președintele PSD.

Senatorul USR Nicu Fălcoi spune însă că s-ar putea vorbi chiar de „un atentat la siguranța națională”. „Am mai avut parte de o premieră, decizia premierului Dăncilă și a cabinetului Dragnea 3 de a renunța la serviciile SPP și de a folosi serviciile Jandarmeriei din subordinea lui Carmen Dan, decizie care este o dovadă a nevoii de control absolut pe care Liviu Dragnea dorește s-0 exercite asupra miniștrilor. SPP nu e o firmă de pază de la școala din Videle. Dacă la o școală din Videle e firesc ca portarul să răspundă în fața directorului, acest lucru nu este firesc și în cadrul SPP. USR consideră că aducerea sub control politic a SPP este un atentat clar la siguranța națională. Domnul Tăriceanu și domnul Dragnea au adus în spațiul public câteva minciuni. Această structură militară nu se află în subordinea președintelui țării, ea se subordonează Consiliului Suprem de Apărare a țării. Directorul SPP este numit de președinte la propunerea CSAT, așa că ar fi bine ca domnii Dragnea și Tăriceanu să se informeze mai bine înainte să lanseze în spațiul public tot felul de supoziții”, a declarat Fălcoi.

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Trei puncte culese din zăpadă la Buftea! Dumbrăvița, victorie vitală cu CS Afumați

Au fugit de terenurile din Afumați și Clinceni, doar pentru a da de ninsoare și…

2 ore ago

Atât de aproape de un rezultat foarte bun în primul meci din play-off! Eșec în prelungiri pe terenul campioanei

Politehnica Femina a fost pe punctul de a „dinamita” campionatul. A avut 1-0 pe terenul…

3 ore ago

Timișorenii sunt așteptați la proteste pentru a susține eliminarea eutanasierii animalelor fără stăpân

Urmările dezastrului descoperit la adăpostul de animale din Șuraia, Vrancea, unde mii de câini au…

5 ore ago

Primăria Timișoara montează cititoare de viteză pe străzile din oraș

Două cititoare a vitezei cu care circulă automobilele pe străzile orașului au fost montate de…

6 ore ago

CCIA Timiș a organizat un eveniment online dedicat consolidării cooperării economice dintre companiile israeliene și mediul de afaceri

În perioada 17-18 februarie 2026, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de…

6 ore ago

Parteneriat între Primăria Dumbrăviţa şi Consiliului Județean Timiș pentru proiectul de modernizare a Bulevardului Ghioceilor

Vineri, primarul comunei Dumbrăviţa, Horia Bugarin, şi președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, au semnat…

7 ore ago