Categories: Partide

Hai cu evaziunea! Cum au incalcat filialele PSD legea electorala

Pentru PSD, legislația fiscală e opțională. Pentru filialele PSD din țară, mai exact. Doar 6 din cele 47 de filiale ale partidului au respectat prevederile în materie de finanțare. Datele sunt oficiale, furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă, iar Timișul nu se află printre cele șase.

În 2016, PSD a adunat 37,2 milioane de lei, aproximativ 8 milioane de euro.Dacă PSD ar fi fost o firmă, peste 80% dintre punctele sale de lucru ar fi fost închise de ANAF din cauza ilegalităților financiar-contabile comise în 2016, anul în care au avut loc două ture de alegeri, câștigat detașat de social-democrați. Aceasta este concluzia unei analize întocmite de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), publicată, la mijlocul lunii februarie, în Monitorul Oficial al României și citată de pressone.ro. Astfel, AEP a constatat că doar 6 din totalul de 47 de filiale PSD au respectat normele legale privind finanţarea partidului: Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin, Ialomiţa, Maramureş, Sectorul 2 şi Sectorul 6.

26 de filiale PSD nu şi-au organizat deloc contabilitate proprie în anul electoral 2016 și tot atâtea nu au transmis către AEP modificările operate în registrul fiscal aferent acelui an. În cazul celor 41 de filiale „ilegaliste”, cei de la AEP au dispus diverse sancțiuni, de la amendă la indicația de refacere totală a contabilității din 2016. AEP a făcut publice, pentru unele județe, și sumele colectate în 2015. Unele situații sunt hilare. În cel mai sărac județ al țării, Teleormanul lui Liviu Dragnea, suma strânsă din cotizații a crescut de 10 ori: de la 24.182 lei în 2015, la 249.270 lei, în 2016. Pe de altă parte, din datele de la AEP rezultă că în Harghita, niciun membru PSD nu și-a plătit cotizația, nici în 2015, nici în 2016, nerespectând însuși statutul partidului.

Filiala PSD Timiș a strâns, în 2016, din cotizații, 583.101 lei. Suma este comparabilă cu aceea din anul anterior – 565.880 lei. Veniturile filialei au fost de 2,1 milioane de lei, față de 571.380 lei, în anul precedent. În anul electoral, la PSD Timiș au ajuns donații în valoare de 1,5 milioane de lei. Social-democrații nu au publicat însă în Monitorul Oficial valoarea donațiilor înregistrate în 2015 și nici nu au transmis datele modificate la nivelul Registrului fiscal al organizației de partid. În toamna lui 2017, datoriile PSD erau de 34 de milioane de lei. Trezorierul Mircea Drăghici avansa și un termen pentru stingerea lor: „În cinci ani, preconizam că vom stinge toate datoriile istorice ale partidului”.

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

1 minut ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

16 minute ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

4 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

4 ore ago

”Centura” ocolitoare a comunei Remetea Mare, drumul de legătură Aeroport – A1, va fi prioritizat la construire

Consiliul Județean Timiș a aprobat luni includerea drumului de legătură dintre Aeroportul Internațional Timișoara și…

5 ore ago

Din nou doliu la UPT! S-a stins un alt legendar conducător al clubului Politehnica

Clubul Politehnica a anunțat că a trecut la cele veșnice prof. univ. dr. ing. Tadeus…

5 ore ago