În Timiș s-a întrunit Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. Temperaturile reci care vor dura până în 1 martie duc la luarea mai multor măsuri pentru ca populația să fie protejată în aceste zile.
Timișul este sub avertizare meteorologică cod galben, până în 1 martie, ora 10. Vremea va fi deosebit de rece, geroasă noaptea, atunci temperaturile minime vor coborî sub -10 grade Celsius. În unele locuri se va depune strat de zăpadă consistent, izolat de peste 20 de centimetri. Comitetul pentru Sitauții de Urgență, condus de prefectul Eva Andreaș, a dispus pregătirea forţelor pentru a participa la acţiunile de intervenţie pentru înlăturarea efectelor eventualelor fenomene periculoase. Va fi instituit serviciul de permanenţă la sediul primăriilor, cu pregătirea forţelor şi mijloacelor proprii, pentru a participa la acţiunile de intervenţie, reactualizezarea situaţiei gravidelor, persoanelor dializate, a celor dependente de oxigen şi celor cu stimulator cardiac. De asemenea, Enel va interveni prioritar pentru alimentarea cu energie electrică a spitalelor, şcolilor, instituţiilor şi consumatorilor comasaţi. Locuitorilor din Timiș li se recomandă să evite deplasările pe distante lungi și expunerea la frig, să consume ceaiuri calde, să folosească îmbrăcăminte adecvată și purtarea de încălţăminte cu tălpi groase, antiderapante, pentru a se evita accidentările.
Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…
Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…
După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…