Categories: Social

Mare grija sa nu va inghete tevile de apa! Sfaturi de la Aquatim

Urmează zile extrem de friguroase, așa că este obligatoriu să vă protejați de îngheț instalațiile de apă. Cei de la Aquatim au câteva sfaturi pentru consumatori, astfel încât aceștia să nu aibă parte de cheltuieli suplimentare.

În Timiș este în vigoare, cel puțin până pe 1 martie, un cod galben de ger. În aceste condiții, societatea Aquatim le transmite consumatorilor câteva recomandări, pentru a preveni înghețarea instalațiilor de apă și eventualele pagube provocate de aceasta. „Este absolut necesar ca instalațiile de apă care nu sunt montate în cămine să fie protejate cu materiale termoizolante. Contoarele montate în cămine sunt, în principiu, ferite de îngheț, dar este bine să verificați închiderea etanșă a capacului căminului și să protejați cu materiale textile contorul. Toate instalațiile de apă expuse frigului, cum ar fi cele montate în aer liber sau în spații neîncălzite trebuie fie scoase din funcțiune și golite de apă înainte de venirea vremii reci, fie să aibă parte de protecţie la îngheț. Pentru a rezista iarna afară, conductele de apă au nevoie de un strat protector termic. Astfel de «haine» pentru îmbrăcat conductele se găsesc în magazinele de bricolaj sau de pe piața construcțiilor și sunt, de regulă, tuburi din materiale termoizolante, care se montează cu ușurință pe acestea. Este esențial ca toate îmbinările unei instalații să fie protejate corespunzător, pentru că un mic «buzunar» de apă expus temperaturilor negative poate îngheța în mai puțin de o oră și bloca astfel întreaga instalație”, spun cei de la societate de apă-canal. De asemenea, fiți cu mare grijă, pentru că, în cazul în care contorul de apă a înghețat, nu trebuie folosite apă fierbinte sau flacără deschisă pentru dezgheţarea sa. „Clienților le revine responsabilitatea protejării de îngheț a contoarelor montate pe proprietatea lor și vor suporta cheltuielile aferente, când contorul s-a defectat nefiind protejat suficient”, au mai transmis cei de la Aquatim. Dacă apar probleme, puteți contacta non-stop dispeceratul companiei, la numerele de telefon 0356-914, 0256-201.362 și 0756-119.528.

Share
Published by
Ioana Toma

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

50 de minute ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

4 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

5 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

8 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

8 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

9 ore ago