Primarie, vand patinoar! Jucaria de 115.000 din Parcul Copiilor cauta cumparator

Două ierni la rând a stat aproape nefolosit patinoarul sintetic al Primăriei Timișoara, amplasat în Parcul Copiilor. Acum, el ar putea fi vândut, dat în administrare unei firme private care să știe ce să facă cu el și, în orice caz, mutat de acolo. De ce nu s-au preocupat angajații PMT de patinoar este o întrebare la care încă se așteaptă răspuns.

În octombrie 2015, consilierii locali au aprobat banii pentru un patinoar artificial, dar investiția a fost făcută abia în 2016. Licitația a fost câștigată, la un preț de 532.000 lei, de către SC Zitico SRL. Patinoarul sintetic „all season” de 670 metri pătrați, amplasat în Parcul Copiilor, a fost deschis în luna octombrie 2016. „Este un obiectiv pe care l-am dorit foarte mult. Am avut multiple solicitări de la copii, să le facem un patinoar. L-am realizat într-o tehnologie modernă, astfel încât el va funcționa pe tot parcursul anului. Tehnologia este una bazată pe un plastic special. Se va putea patina în bune condiții, pentru că alunecarea este la 90% din alunecarea de pe gheața cea mai bună”, declara, la inaugurare, primarul Nicolae Robu. În decembrie 2016, după ce i s-a spus că pe „gheață” nu e nimeni, edilul spunea că poate ar trebui luată în considerare variantă dării în administrare a patinoarului către o firmă privată. Tot atunci au fost cumpărate și utilajele de curățare, mai exact o mașină de măturat manuală și o mașină de curățat-aspirat pardoseli, pentru care PMT a plătit aproape 23.000 de lei către o firmă din Moșnița Nouă.

Nici în 2017 însă nu a prea patinat cineva în Parcul Copiilor și, de cele mai multe ori, patinoarul a oferit trecătorilor o priveliște dezolantă, fiind plin de frunze sau de bălți. Iarna e aproape gata și investiția de 115.000 de euro a Primăriei Timișoara a stat nefolosită pentru al doilea an la rând. Dacă în decembrie Nicolae Robu spunea că patinoarul ar putea fi dat în administrare unei firme private, acum e luată în considerare și altă idee. „Patinoarul este închis, nu știu de ce nu au acționat cei din primărie, cărora le-am cerut să anunțe o licitație publică. Dacă cineva vrea să îl preia, îl vindem. Dacă nu, trebuie să îl mutăm de acolo. Nu s-a întâmplat nimic pentru că nu au făcut nimic. Am atâtea pe cap încât nu am putut să mă ocup în fiecare zi de lucruri de nivelul acesta. Trebuie mutat, acolo nu funcționează. Deja a trecut suficient timp să tragem această concluzie”, spune acum edilul.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

5 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

8 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

9 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

9 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

9 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

9 ore ago