Categories: Sănătate

Propuneri pentru o ingrijire adecvata a copiilor cu diabet: teste gratuite pentru tineri si centre zonale de monitorizare

Diabetul pediatric afectează peste 3.000 de copii și tineri din România, a căror viață depinde de injectarea cu insulină. Coaliția pentru Diabet Pediatric propunele unele soluții astfel încât copiii și tinerii cu diabet de tip 1 din România să aibă parte de o îngrijire adecvată.

Deși în prezent există sisteme moderne cu senzori, care permit monitorizarea continuă a glicemiei, în România, cei mai mulți micuți sau adolescenți diagnosticați cu diabet de tip 1 sunt nevoiți să-și măsoare nivelul glicemic înțepându-se de numeroase ori în degete pe parcursul unei zile. Coaliția pentru Diabet Pediatric susține că Programul Național de Diabet Zaharat nu include decontarea senzorilor de monitorizare continuă a glicemiilor, copiii cu diabet primind câte patru teste de glicemie pe zi gratuit. De cele mai multe ori acestea nu sunt suficiente, astfel că părinții sunt nevoiți să cumpere restul. După majorat, tinerii cu diabet primesc doar un test de glicemie gratuit pe zi, în loc de patru. Astfel, ei se trezesc în situația paradoxală de a avea 4-5 prize de insulină pe zi, pentru care nu au cum să cunoască nivelul glicemiei, în condițiile în care statul român le asigură teste doar pentru o singură injecție.

Lipsesc și specialiștii în diabet pediatric. Confom Coaliției pentru Diabet Pediatric, la nivel național există 10-12 medici pediatri, cu competență în diabet, nutriție și boli metabolice, existând multe județe fără niciun astfel de specialist. Printre obiectivele Coaliției pentru Diabet Pediatric se numără introducerea în Programul Național de Diabet Zaharat a decontării senzorilor de monitorizare continuă a glicemiilor pentru copiii cu diabet zaharat cu vârsta până la 18 ani, obținerea decontării a 4 teste de glicemie pe zi pentru tinerii cu vârste peste 18 ani care sunt liceeni sau studenți și crearea unor centre zonale care să monitorizeze constant copiii cu diabet „echipați” deja cu senzori sau senzori și pompe. Coaliția pentru Diabet Pediatric reunește Federația Asociațiilor Diabeticilor din România, Societatea Română de Diabet, Nutriție și Endocrinologie Pediatrică, Asociația „Sprijin pentru Diabet”, Asociația Suflet pentru Dulcinei.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

În luna aprilie, Retim va distribui gratuit saci galbeni în Ghiroda şi Giarmata Vii

Retim va distribui, în luna aprilie, câte o rolă de saci galbeni pentru gospodăriile din…

2 minute ago

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

16 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

18 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

19 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

19 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

20 de ore ago