Categories: Partide

PSD Timis se apuca de evaluari si analize. Alegerile de presedinte, stabilite de la Bucuresti

Recent numit președinte interimar al PSD Timiș, Călin Dobra anunță că începe să facă ordine în filială. Sunt vizate anumite organizații locale, dar și diverși lideri care se implică doar teoretic în viața de partid. Dobra nu a dat decât un singur exemplu, spunând că pentru restul urmează surprize.

Încep evaluările în organizațiile locale ale PSD Timiș. Este vorbza despre cele care, spune președintele interimar Călin Dobra, au avut rezultate slabe. El nu vrea însă să nominalizeze, dar susține că sunt în jur de 15. „Avem BPJ. Vom avea în discuţie organizaţiile care vor intra în analiză. Vom demara analiza lor în perioada următoare. Până în vară va trebui să avem organizaţii statutare alese cu funcţiile conform statutului (…) Sunt aproximativ 15 organizaţii la care trebuie lucrat pentru îmbunătăţirea activităţii. Nu cred că e momentul să le pomenim acum. Le facem o surpriză, va fi una neplăcută. Ani de zile unii au fost preşedinţi de organizaţii şi candidaţi de marcă ai PSD Timiş şi tot timpul au avut rezultate dezastruoase, din păcate. Trebuie să ne asumăm acest lucru, să luăm măsurile de rigoare”, a declarat Dobra. Există, de asemenea, și lideri care au făcut un pas în spate, dar n-a fost făcută decât o nominalizare. „Fostul deputat Sorin Stragea nu s-a mai implicat din motive de sănătate și nu a mai dorit sa activeze”, mai spune președintele filialei.

Călin Dobra a fost numit, recent, de Comitetul Executiv Național, președinte interimar al PSD Timiș. El ocupă această functie după ce președintele ales, Sorin Grindeanu, a fost exclus din partid. Data la care filiala PSD Timiș va avea din nou un președinte ales rămâne în ceață. Ea depinde exclusiv de liderii de la București. „În momentul în care Comitetul Executiv Naţional va hotărî organizarea de alegeri judeţene, fiţi convinşi că vom fi pregătiţi şi pentru alegeri la nivel judeţean”, a mai declarat Dobra. Conform acestuia, scopul filialei este repetarea performanței electorale din 2012 și în 2020. De acum încolo, social-democrații vor fi mai vizibili în viața publică. „În perioada urmatoare, totț cei care sunt lideri la nivel județean și cei care ocupa funcții vor avea ieșiri publice. Mă refer la președintele PSD Timișoara, consilieri locali, consilieri județeni, parlamentari”, a mai spus Dobra. Până una-alta, vineri, 9 februarie, la ora 12, în fața sediului PSD Timiș începe seria de proteste #rezist. Acestea vor avea loc până vinerea viitoare, în fiecare zi, mai puțin sâmbătă și duminică.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

55 de minute ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

O oră ago

”Centura” ocolitoare a comunei Remetea Mare, drumul de legătură Aeroport – A1, va fi prioritizat la construire

Consiliul Județean Timiș a aprobat luni includerea drumului de legătură dintre Aeroportul Internațional Timișoara și…

2 ore ago

Din nou doliu la UPT! S-a stins un alt legendar conducător al clubului Politehnica

Clubul Politehnica a anunțat că a trecut la cele veșnice prof. univ. dr. ing. Tadeus…

2 ore ago

Carambol pe DN 6 între Becicherecu Mic și Timișoara din cauza unei șoferițe neatente

Un bărbat a ajuns la spital pentru că o femeie nu a fost atentă la…

2 ore ago

“Sete de Carte” revine cu o nouă ediție. Copiii vor primii vouchere pentru achiziția de cărți

Societatea Aquatim, Administrația Bazinală de Apă Banat, Fundația Aquatim și Librăriile Cărturești continuă și în…

3 ore ago