Categories: Primăria Timişoara

Timisoara are buget, cu metrou, fantana cantatoare, poduri si pasaje. A fost o singura abtinere

Nu s-a ținut cont de partide, vineri, la plenul CL Timișoara. Bugetul a fost votat aproape în unanimitate, notă discordantă făcând. Vor primi bani studiile de fezabilitate pentru metrou, sala polivalentă de 16.000 de locuri sau fântâna cântătoare, dar și o mulțime de lucrări de infrastructură, la școli sau spitale. Câte vor fi și realizate vom vedea la finalul anului. Au trecut și mai multe amendamente susținute de PSD.

Bugetul Timișoarei pe 2018 este de 1,42 miliarde de lei, cu 120 de milioane de lei mai puțin decât în anul precedent. El a fost votat vineri după-amiază în plenul CL și a trecut cu 22 voturi și o abținere. Aceasta s-a înregistrat în dreptul consilierului PMP Marius Dugulescu, astfel că „popularii” au făcut notă discordantă și la CL, după ce la CJ s-a decis, pe linie de partid, să nu fie susținut bugetul. S-a ajuns astfel în situația paradoxală ca vicepreședintele Roxana Iliescu să voteze împotriva bugetul al a cărui întocmire lucrase. S-a explicat apoi, de la PMP, că erau prea mulți bani pentru asistență socială și prea puțini pentru investiții. La CL, Dugulescu a susținut că ar fi vrut „mai mulți bani pentru situațiile critice din spitale și pentru oameni, nu pentru o fântână arteziană”.

Față de proiectul publicat pe site-ul PMT au fost votate în plen câteva amendamente. Astfel, la propunerea Executivului, au fost prevăzuți 800.000 de lei pentru concursul de soluții pentru Centrul de Artă, Tehnologie și Experimentare, așa-numitul Multiplexity, asumat ca partea a proiectului Capitală Culturală Europeană, iar 40.000 lei au fost alocați pentru documentația necesară reabilitării Pieței Victoriei. La propunerea liberalului Lucian Căldăraru a fost alocată suma de 15.000 de lei pentru SF și PT amenajare scuar Piața Mocioni, iar la cea a independentului Adrian Orza s-au alocat 15.000 lei pentru SF și PF realizare șase săli de clasă în construcții modulare de învățământ, inclusiv utilități, pe amplasamentul Liceului Waldorf. Simion Moșiu (PNL) a propus, și s-a aprobat, ca pentru exercitarea dreptului de preemțiune al PMT să fie alocați 500.000 de lei din buget și 1,5 milioane de lei credite de angajament.

Consilierii PSD, care pregătiseră 16 pagini de propuneri, au renunțat între timp la unele dintre ele, dar au reușit să treacă o parte dintre acestea. Este vorba despre SF, PT + DDE sală de sport pentru Grădinița cu program prelungit nr. 32 de pe str. Constantin Brăiloiu nr. 2, zona Girocului – 20.000 de lei; SF, PT + DDE creșă-grădiniță în cartierul Soarelui – 20.000 de lei; SF, PT + DDE grădiniță în zona Steaua – 20.000 de lei; SF, PT + DDE sală de sport pentru Școala Gen. 19 Avram Iancu de pe Bd. Cetății – 20.000 de lei; SF, PT + DDE teren de sport multifuncțional în zona Freidorf – 50.000 de lei; SF privind construirea unui teren de sport în incinta Colegiului Național Bănățean (centrală termică) – 10.000 de lei, construirea a trei fântâni cu apă potabilă pe str. Munteniei colț cu str. Martir Cernăianu, pe str. Cernea (Stadion, Negoiu și Vasile Pârvan) și pe str. Răscoala din 1970 colț cu str. României – 75.000 de lei; SF + PT cămin de bătrâni – 50.000 de lei. Social-democrații au vrut ca municipalitatea să renunțe la studiu pentru metrou, în favoarea unuia pentru un tren urban care să plece din Giroc și să meargă până la aeroport. Propunerea a căzut la vot, la fel ca și aceea referitoare la studiul de fezabilitate pentru o sală polivalentă de 16.000 de locuri. A rămas în buget și milionul prevăzut pentru fântâna cântătoare, dar au fost prevăzuți 75.000 de lei, tot la propunerea PSD, pentru amenajarea a trei fântâni în cartiere.

Cum se împart banii

Infrastructură rutieră

Suma alocată este de 135 de milioane de lei. Proiectele incluse în buget sunt cele începute în 2017: pasajul Jiul – 5,1 milioane lei, pasajul Popa Șapcă – 16,05 milioane lei, extinderea Căii Martirilor – 5,6 milioane lei sau amenajările de pe strada Versului – 2,4 milioane lei. În 2018 se intenționează demararea licitatiei de execuție pentru Pasajul Solventul și pentru lucrările care urmeaza să fie finanțate din fonduri europene: reabilitare și extindere linie de tramvai și tramă stradală Calea Bogdăneștilor, Stan Vidrighin, Bd. Cetății. Alte obiective sunt amenajarea Inelului 2 de circulație între str. Demetriade și Spl. Nistrului – strada Pestalozzi și două poduri peste Bega. Vor intra în licitație de execuție, cu finalizare în anii următori, extinderea la 4 benzi a str. Mareșal Constantin Prezan, extinderea străzii Gr. Alexandrescu, construcția Drumului Boilor, dar și amenajări precum Gr. Antipa – Margaretelor, Oituz-Popa Sapca. Vor începe reabilitările podurilor Eroilor – 2,4 milioane lei și Dragalina – 3,2 milioane lei.

Transport

La transport public, banii merg pentru finalizarea acordului cadru de reabilitare tramvaie – 18 tramvaie, pentru care este prevăzută suma de 41,2 milioane de lei. și pentru restul de minibuze – 5,3 milioane de lei. Va fi lansat acordul cadru multianual pentru 30-40 de tramvaie noi, cu finanțare mixtă din fonduri europene și buget local. Pentru modernizarea sistemului de ticketing este prevăzută suma de 500.000 lei, la fel ca și pentru „achiziții refugii călători”. Vor fi plătite mai multe studii de fezabilitate și proiecte tehnice: pentru amenajarea unei rețele regionale de piste de biciclete – 600.000 lei, amenajarea rețelei urbane de pistă de biciclete, faza a doua – 405.400 lei, linie nouă de tramvai Solventul – Gara de Nord – 250.000 lei, Inel IV Vest – 500.000 lei, Inel IV, închidere estică – 500.000 lei, Inel IV, închidere estică – 1,5 milioane lei, construcția de structuri de parcare în zona centrală, str. Gh. Dima – 200.000 lei, construcția de structuri de parcare în zona centrală, Bd. Brătianu – 200.000 lei, crearea de benzi dedicate transportului în comun – 200.000 lei.

Sănătate

La acest capitol este prevăzută suma de 82 de milioane de lei. Stația de epurare ape uzate de la „Victor Babeș” are alocată suma de 4,89 milioane de lei. Extinderea Corpului B, secțiile chirurgie, prematuri și laborator pneumoftiziologie și reabilitare clădire existentă la Spitalul „Louis Țurcanu” are prevăzute 17 milioane de lei, cărora li se adaugă încă 11,3 milioane pentru dotările de la noul corp de clădire. Construcția noului buncăr pentru aparatul de radio terapie al Spitalului Municipal are 2,9 milioane de lei. Sunt, de asemenea, prevăzute 11,9 milioane de lei pentru dotări la Spitalul Clinic Municipal de Urgență și 11,8 milioane de lei pentru dotări la Spitalul Clinic Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș”. Studiul de fezabilitate și proiectul tehnic pentru noua maternitate de la Spitalul Municipal + Corpul Administrativ vor fi finanțate cu 500.000 lei. Vor continua lucrările de reparații – finalizarea reparațiilor la Clinica de Pneumologie până în vara acestui an, dar și la Spitalul Municipal – bloc operator și alte secții.

Educație

Aproape 11% din bugetul propriu, adică aproape 90 de milioane de lei sunt alocați secțiunii de educație. Vor începe lucrările de reabilitare la Liceul „Emanoil Ungureanu”, cu finanțare europeană în curs de obținere și la Liceul Brătianu (MIU), precum și extinderile de la școlile gimnaziale 13, 16, 25 și 30, dar și la Liceul „Vlad Țepeș”. Va fi reabilitat complet corpul de clădire al Colegiului Tehnic de Vest de pe strada Dragalina, distrus după furtuna din septembrie 2017 – 1,14 milioane de lei. Vor beneficia de reabilitare termică, înlocuire tâmplărie și instalații electrice și termice școlile generale 2, 24 și 25 și grădinițele PP11, PP27, precum și liceele „Henri Coandă” și Alimentar, suma totală fiind de 928.500 lei. Se vor demara lucrarile de extindere cu finanțare europeană la grădinița PP33 – 231.000 lei, dintr-un proiect estimat la 3 milioane de lei. În buget sunt prevăzute studii pentru extinderea mai multor școli, dar și bani pentru cumpărarea a 24 de construcții modulare, așa-zisele containere, pentru școlile 19 șu 30 și Moisil. Dotările pentru instituțiile de învățământ au alocată o sumă de peste 3 milioane de lei, în timp ce pentru bursele restante de anul trecut și cele din 2017 sunt prevăzute peste 6 milioane de lei. Cheltuielile de funcționare pentru grădinițe, școli și licee însumează 45 de milioane de lei.

Parcuri și spații verzi

Spațiile verzi și parcurile au alocate 38 de milioane de lei, din care peste o treime pentru dezvoltare. Lucrările la Parcul Central au 6,1 milioane de lei, iar cele de la Parcul Alpinet, 746.340 de lei. Șantierul de la Parcul Civic are 3 milioane de lei, iar mult promisul skatepark din Parcul Central, 1,3 milioane de lei. Este în pregătire un proiect cu finanțare europeană pentru amenajarea unui important sector degradat din Pădurea Verde ca pădure-parc, în zona spitalului de cardiologie. Vor continua, de asemenea, reparațiile și modernizările de la locurile de joacă, iar spațiul verde din vecinătatea Muzeului Satului va fi transformat în zonă de picnic.

Sport

Primăria Timișoara dă și în 2018 bani pentru deja celebra sală polivalentă de la Baza 2. Suma alocată pentru această construcție începută acum 7 ani este de 1 milion de lei. Pentru studii și proiecte sunt 1,74 milioane de lei. Iată câteva: SF și PT complex sportiv zona Lipovei – 178.270 de lei, complex sportiv în Calea Buziașului, cu teren de rugby/fotbal, tribune și amenajări exterioare – 510.000 lei, SF și PT complex sportiv de agrement Calea Șagului – 254.000 de lei. Primăria mai vrea să plătească 400.000 lei pentru SF și PT pentru sala polivalentă de 16.000 de locuri, dar și 100.000 de lei pentru SF pentru un aquapark în zona Ovidiu Balea.

Cultură

Centrul Cultural Mărășești, adică fosta clinică de dermatologie, are alocată suma de 1 milion de lei. Va fi lansat, în acest an, și concursul de soluții pentru Turnul de Apă Iosefin – Centru Cultural, pentru care este prevăzută suma de 315.000 lei. De asemenea, există filă de buget pentru „consolidare, conservare și refuncționalizare” pentru Sinagoga din Fabric, cu 200.000 lei. Serviciile de proiectare – reabilitare a cinematografelor au alocată suma de 443.900 lei. Sunt prevăzuți bani și pentru Palatul Culturii, dar și pentru documentatația (DALI+PT) necesară reabilitării complete a Filarmonicii Banatului, care costă 500.000 lei. Va fi lansat și concursul de soluții pentru Centrul de Artă Tehnologie Experiment. Dotările pentru teatrele german, maghiar și filarmonică vor scoate de la bugetul local 3,2 milioane de lei. O sumă de 50.000 de lei va fi destinată pentru realizarea unei replici din bronz a bustului lui Emanuil Ungureanu, care va fi amplasat în Piața Huniade, pe vechiul soclu.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Timișoara „in rem”

Între frumoșii ani 1996-2014, trei funcționari ai municipalității timișorene au semnat, fiecare după putință și…

O oră ago

„Colindăm Domnului Bun”. Concert de colinde, duminică, la Şag

Duminică, 22 decembrie, de la ora 17.30 la Căminul Cultural din Şag va avea loc…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 19 decembrie 2024

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 19.12.2024, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Universitatea de Vest Timișoara a semnat două contracte de finanțare din PNRR pentru modernizare, în valoare de peste o sută de milioane de lei

Universitatea de Vest Timișoara a semnat, miercuri, la Ministerul Educației, două contracte de finanțare aferente…

13 ore ago

A fost finalizat și oficial proiectul de reabilitare a Căii Bogdăneștilor

Proiectul de reabilitare a liniilor de tramvai și a tramei stradale de pe Calea Bogdăneștilor…

13 ore ago

SCM Timișoara oprește Rapid în Sala din Giulești și merge în turneul F8 al Cupei

Zile bune pentru Leii din Banat! După victoria importantă de pe terenul Stelei, miercuri a…

15 ore ago