Categories: Social

Tot mai multe rampe ilegale de gunoaie in Timisoara. Sute de notificari impartite prin oras

Locuitorii Timișoarei uită tot mai des de bunul simț și-și aruncă gunoaiele pe unde nimeresc. Fie că e vorba de mucuri de țigară, coji de semințe, canapele și capace de toaletă, orașul e plin de mizerie. Polițiștii locali au dat sute de amenzi și au împărțit sute de avertismente.

Polițiștii locali de la Serviciul Protecția Mediului sunt în plină campanie de notificare a cetățenilor care locuiesc în zonele în care se formează de obicei rampe clandestine de deșeuri. Până acum au fost împărțite 760 de notificări în zone precum Platanilor, Lunei, Mangalia, Crizantemelor, Ana Ipătescu, Lacului, Amurgului, Cugir, Gârjoabă, Oglinzilor, Soarelui etc. „Notificările conțin informații referitoare la actele normative care reglementează activitatea de depozitare a deșeurilor, respectiv sancțiunile care se aplică celor surprinși abandonând resturi în alte locuri decât cele special destinate, precum și locațiile în care se transportă resturile rezultate din construcții și amenajări interioare. Reamintim că sancțiunile sunt cuprins între 500 și 1.000 lei pentru persoanele fizice și între 1.000 și 2.500 lei pentru persoanele juridice”, transmit reprezentanții Poliției Locale. În luna ianuarie au fost amendate, cu suma totală de 8.400 de lei, 15 persoane prinse aruncând gunoaie la rampele clandestine de deșeuri. De asemenea, alte 169 sancțiuni au fost aplicate persoanelor surprinse aruncând resturi alimentare și nealimentare, hârtii, ambalaje, coji de semințe, precum și orice alte resturi, inclusiv chiștoace de țigări, pe jos.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

2 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

2 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

3 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

3 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

4 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

6 ore ago