Campioana olimpica Constantina Dita alearga la Liberty Marathon de la Timisoara

Singura campioană olimpică la maraton a României se alătură Liberty Marathon, eveniment organizat de Universitatea de Vest. Evenimentul care își propune să pună Timișoara pe harta internațională a curselor de alergare pe distanțe lungi.

Constantina Diță este una dintre cele mai de succes sportive din România. În 2008, la Jocurile Olimpice de Vară de la Beijing, a câștigat medalia de aur la proba de maraton. Palmaresul ei este impresionant: a câștigat maratonul de la Chicago cu un record personal de 2 ore 21 minute 29 de secunde și de două ori a încheiat pe locul II, A alergat maratonul de la Londra 11 ani la rând și de 5 ori a reușit să urce pe podium. „Mă alătur cu bucurie acestui eveniment unic în România. Inițiativa Universității de Vest de a organiza un maraton mi se pare un pas important pentru sportul românesc. Susținem libertatea de mișcare, sănătatea, condiția fizică, excelența prin sport la orice categorie de vârstă. Amatori sau profesioniști, cu toții vor avea ocazia să experimenteze plăcerea de a alerga liber și de a-și depăși limitele, a declarat Constantina Diță.

Organizat de Universitatea de Vest, maratonul are loc pe 2 iunie, sub sloganul „Running Starts Inside”. „Ne bucurăm să avem alături de noi în acest eveniment o adevărată campioană. Ne mândrim cu valorile naționale și le vrem aproape în tot ceea ce facem. Am inițiat Liberty Marathon în contextul în care promovăm ori de câte ori putem un stil de viață sănătos, mișcarea, sportul. Având în vedere «istoricul» nostru în domeniu, era firesc să ajungem să organizăm acest eveniment, care va fi ceva inedit pentru Timișoara. Trebuie subliniat faptul că este o experiență în premieră pentru o universitate românească”, spune prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT. Traseul, complet închis și izolat de traficul pietonilor și vehiculelor, se desfășoară pe o buclă cu lungimea de 4.2 km ce pornește din fața Universității de Vest. Toate condițiile de participare, detalii despre curse și înscrieri sunt disponibile online, aici.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

10 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

13 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

16 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

17 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

17 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

17 ore ago