Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană, în parteneriat cu Asociaţia MetruCub – resurse pentru cultură și Muzeul Naţional al Banatului, continuă proiectul de dezvoltare și consolidare a comunităților de mediatori culturali locali. Cei care doresc să se înscrie o pot face gratuit până pe 18 martie.
Istoria e mai mult decât o înșiruire de date seci. E o poveste despre oameni și vremuri, pe care, dacă știi s-o spui cum trebuie, o poți face extrem de atractivă. La asta se gândesc Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană, Asociaţia MetruCub – resurse pentru cultură și Muzeul Naţional al Banatului, care lansează apelul public pentru primul atelier din acest an, denumit „Istoria la timpul prezent / Cum predăm, cum învățăm istoria?”. Alături de traineri cu experiență, specialiștii din muzee, învățătorii, educatorii, profesorii, animatorii de programe pentru copii și seniorii vor avea prilejul să prezinte creativ o serie de obiecte și clădiri din oraș pentru a explora puncte de vedere și narațiuni multiple prin intermediul unor noi practici internaționale. Proiectul se derulează în perioada 23-25 martie și va fi urmat de sesiune de practică, până la finalului anului 2018. Formatori vor fi Anamaria Altmann, din Austria, mediator muzeal cu o vastă experiență și colaborator al mai multor muzee vieneze, și Codruța Cruceanu, din România, care, de peste 30 de ani, s-a dedicat activităților de mediere culturală la Muzeul Național de Artă al României, la British Council România, precum și în cadrul unor proiecte naționale și internaționale. Participarea la atelier este gratuită, în limita locurilor disponibile. Detalii privind atelierele, procedura de selecție și formularul de înscriere se găsesc aici. Cei interesaţi se pot înscrie până duminică, 18 martie, iar rezultatele selecţiei vor fi comunicate în data de 19 martie. Pentru informații suplimentare puteți contacta prin e-mail organizatorii.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…