Categories: Timp liber

Lada cu Zestre: Dumbravita si Gataia se intrec in cei mai buni artisti populari

Artiștii populari din Timiș, cu vârste între 6 și 80 de ani, se întrec, în această primăvară, la o nouă ediție a Festivalului-Concurs „Lada cu Zestre”. Premiile puse în joc însumează 21.000 de lei, iar etapa din această săptămână are loc la Dumbrăvița și Gătaia.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează ediția a XII-a a Festivalului-Concurs „Lada cu Zestre”. Timp de trei luni și jumătate, peste 1.500 de artiști cu vârste cuprinse între 6 și 80 de ani se vor întrece la următoarele secțiuni: coregrafie, muzică, expoziții, colecții, poezie dialectală, gastronomie tradițională. Concursul este structurat pe două categorii: Laureați și Zestrea Timișului. Marele Premiu este în valoare de 4.500 lei. La categoria Laureați, premiul III este 2.500 lei, premiul II – 3.500 lei și premiul I – 4.000 lei. La Zestrea Timișului, premiul III primește 1.500 de lei, premiul II – 2.000 lei și premiul I – 3.000 lei.

Etapa din această săptămână are loc sâmbătă, 17 martie, la Dumbrăvița, și duminică, 18 martie, la Gătaia, începând cu ora 14. Într-un spectacol-competiție de peste trei ore, pe scenă vor urca artiști dansatori, recitatori dialectali, soliști vocali și instrumentali, coruri, tarafuri, meșteșugari, colecționari și reprezentanți ai gastronomiei tradiționale. Va fi însă mai mult decât un concurs între artiști. La Dumbrăvița, gospodinele din satul Carani, comuna Sînandrei, vor contura harta României prin intermediul bucatelor specifice fiecărei zone etnografice, iar la Gătaia, în cadrul secțiunii colecții, va fi prezentată o expoziție cu mobilier tradițional și costume vechi cu o vechime de 100 de ani. Intrarea la toate evenimentele festivalului „Lada cu zestre” este liberă.

Share
Published by
Ioana Toma

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

7 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

10 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

11 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

14 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

14 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

15 ore ago