Unul dintre cei mai mari actori ai României, Marcel Iureș, va primi luni, 5 martie, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest. Iureș este al treilea om de teatru și film căruia instituția de învățământ superior îi oferă această distincție.
Născut pe 2 august 1951, la Băileşti, Marcel Iureş este unul dintre cei mai cunoscuți actori ai României, în același timp un reper de moralitate și coloană vertebrală. Absolvent al Institutului de Arta Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, secţia actorie, la clasa profesorului Marin Moraru, Iureş a debutat în teatru cu piesa „Menajeria de sticlă”, de Tennessee Williams, în rolul lui Tom, la Teatrul Naţional Cluj. A jucat în sute de spectacole, iar în 1978 a primit și primul rol într-un film, în „Vis de ianuarie”, în regia lui Nicolae Opriţescu. Printre peliculele în care Marcel Iureș a făcut roluri de referință se numără „Punga cu libelule” (1980), „Castelul din Carpaţi” (1981), „Să mori rănit din dragoste de viaţă” (1983), în regia lui Mircea Veroiu, „Sezonul pescăruşilor” (1985) sau „Domnişoara Aurica” (1986). Cariera sa internațională, începută în 1994, după un turneu în Marea Britanie, cu spectacolul „Richard al III-lea”, în regia lui Mihai Măniuţiu, include filme precum „Interviu cu un vampir”, în care a apărut alături de Tom Cruise şi Brad Pitt, „Misiune imposibilă”, tot cu Tom Cruise, dar şi trei roluri principale în „Pacificatorul”(cu Geroge Clooney şi Nicole Kidman), „Războiul lui Tom Hart” (cu Colin Farrell şi Bruce Willis) şi „Layer Cake” (cu Daniel Craig). Cel mai recent film al său a putut fi văzut de spectatorii din România în toamna lui 2017. Este vorba despre emoționatul „Octav”, în regia lui Serge Ioan Celebidachi. De luni, 5 martie, Marcel Iureș va fi Doctor Honoris Causa al Universității de Vest Timișoara. Titlul îi va fi decernat la ora 10, în Aula Magna. În 2015, a devenit DHC al UVT Florin Piersic, iar în noiembrie 2017 a primit acest titlu Maia Morgenstern.
Consiliul Local Timișoara este chemat să își dea votul asupra unui proiect care va afecta…
Liga 2 de fotbal se reia după singura pauză internațională a primăverii, iar pentru echipa…
Cele mai bune opt echipe de robotică din România, calificate la etapa mondială a competiției…
Reabilitarea traseului feroviar pe Lotul 4, Ronaț Triaj – Arad, a ajuns la un total…
Regiunea de vest a României a beneficiat de investiții de 286 de milioane de lei…
Ajunși cu cuțitul la os în lupta pentru play-off, baschetbaliștii lui Dragan Petricevic de la…