Categories: Social

Slalom pe Bd. Mihai Viteazu. Groapa de pe Babes are noua… surata / FOTO

Ce poți să-ți dorești mai mult ca șofer, într-o zi de luni, pe lapoviță, decât să fii nevoit să-ți demonstrezi abilitățile de pilot de raliu? S-au gândit să le împlinească dorința conducătorilor auto muncitorii de la gaz, care au revenit și chiar s-au extins într-o zonă în care lucrează foarte des.

Dacă aveți drum în mod obișnuit în zona Bd. Mihai Viteazu, știți că la intersecția cu str. Victor Babeș apare, din timp în timp, o groapă, semnalizată cu bandă și piloți reflectorizanți. E exact în dreptul trecerii de pietoni, cum virezi dreapta pe Babeș. „Opera” e temporară, pentru că, din când în când, e astupată. Dar numai pentru a fi spartă din nou, spre iritarea deopotrivă a șoferilor și pietonilor. S-a întâmplat așa și pe 9 martie, când groapa de pe Babeș a reapărut. Între timp, nu doar că n-a fost acoperită, ci, pentru că nu se cădea să rămână singurică și să se plictisească într-așa o zonă circulată, de la finele săptămânii trecute, s-a ales cu o „surată”. Aceasta este amplasată strategic chiar pe Bd. Mihai Viteazu, înainte să apuci să virezi la dreapta, și este semnalizată corespunzător, cu mulți piloți. Îndeajuns de mult încât, dacă ai ghinonul să fii nevoie să mergi pe Babeș, trebuie să faci efectiv slalom. Ceea ce, într-o zi de luni, pe lapoviță, la o oră de vârf, este exact visul oricărui șofer. La cum arată vremea, lucrurile nu se vor îndrepta sigur în zilele următoare, pentru că va ninge, va fi frig și nu se poate lucra la carosabil. Poate la primăvară…

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”3840″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”0″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”1″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

2 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

4 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

5 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

5 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

5 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

5 ore ago