Veste bună de la Colterm pentru marii consumatori aflați în proximitatea rețelei primare de distribuție a energiei termice.
Astfel, în ultima sedința a Consiliului Local Timișoara, din 3 aprilie 2018, a fost aprobată reducerea tarifului pentru această categorie, de la 334, 87 lei/Gcal la 259,7 lei/Gcal (prețurile nu conțin TVA). De menționat că marii consumatori aflați în proximitatea rețelei termice primare care vor opta pentru această soluție de încălzire vor beneficia de modulele termice necesare, de montarea acestora fără a face nici o cheltuială suplimentară. De asemenea, în același tarif de 259,7 lei/Gcal, Colterm va realiza mentenanța modulului termic, prin intermediul dispeceratului propriu, care funcționează 24 de ore din 24, fără costuri suplimentare din partea clienților. Cu acest nou serviciu și cu tariful aferent, marii consumatori pot considera sistemul centralizat de termoficare cea mai bună alternativă de încălzire, susțin cei de la Colterm.
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…
ADR Vest și Primăria Timișoara au semnat contractul de finanțare, din fonduri europene, a proiectului…