Echinocțiul de primăvară marchează începutul primăverii astronomice în emisfera nordică. În 2026, acesta are loc în 20 martie, la ora 16.46. Începând de astăzi, durata zilei (față de cea a nopții) va fi în continuă creștere, iar cea a nopții (față de cea a zilei) în scădere, până în 21 iunie, când va avea loc solstițiul de vară.
Echinocțiul este momentul în care ziua și noaptea au durate aproape egale pe tot globul, pentru că Soarele se află exact deasupra ecuatorului.
Cuvântul „echinocţiu” derivă din cuvântul francez „équinoxe”, care, la rândul lui, provine din latinescul „aequinoctium”, format din „aequus” – „egal” şi „nox”, „noctis” – „noapte”.
Săptămîna viitoare, în noaptea de 28 spre 29 martie, România va trece la ora de vară.
“Noi ne pregătim pentru ce este mai rău şi anume să candidăm singuri în 2028”.…
Timișoara își consolidează statutul de hub cultural regional prin găzduirea celui mai nou centru de…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…
Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…
Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…