Categories: Social

De la 1 mai, Retim începe să opereze și în Lugoj

De la 1 mai, în Lugoj, noul operator de servicii de salubrizare, Retim Ecologic Service SA. De la această dată va fi introdus și noul sistem de colectare separată a deșeurilor.

Sistemul implementat de ADID Timiș și Retim urmărește colectarea separată a deșeurilor care pot fi reciclate și are câteva reguli simple de selecție, astfel încât fiecare tip de deșeu să ajungă în locul care îi este destinat. În pubela galbenă vor fi colectate doar hârtie și carton (cutii, ambalaje alimentare curate, caiete, cărți, ziare, reviste, etc.), plastic (PET-uri, folie din plastic, pungi și ambalaje din plastic curate, flacoane de șampon, detergent, etc.) și metal (doze din aluminiu, ambalaje tetrapack – cutii de lapte, de tomate, sucuri – conserve, tuburi de alimente, folie de aluminiu). Foarte important: toate acestea trebuie să fie uscate. Ambalajele din sticlă (sticle și borcane) vor fi depozitate în recipiente de tip clopot, de culoare verde. În pubela neagră vor fi depozitate resturile alimentare, ambalajele care nu mai pot fi curățate, dar și alte deșeuri reziduale (mucuri de țigarete, conținutul sacului de la aspirator etc.). Deşeurile speciale (voluminoase, periculoase) vor fi colectate separat de cele reziduale și de cele reciclabile în cadrul unor campanii trimestriale anunţate din timp.

Pe toată perioada de introducere a sistemului de colectare, Retim Ecologic Service SA va informa utilizatorii, atât din casă în casă, în timpul activității de contractare, cât și prin intermediul campaniilor de informare în presa scrisă și online, la radio și la TV. Încheierea contractelor de salubrizare și respectarea regulilor de colectare separată a deșeurilor reprezintă o obligație legală pentru toți cetățenii, agenții economici și instituțiile publice. Nerespectarea ei va fi sancționată conform legislației în vigoare. Programul de colectare a deșeurilor în Lugoj poate fi consultat pe website-ul www.retim.ro, în secțiunea Media, dar și pe afișele și fluturașii care se distribuie zilele acestea.

Colectarea separată a deșeurilor a început din 22 ianuarie 2018 în orașele Buziaș și Recaș, respectiv în comunele Chevereșu Mare, Darova, Nițchidorf, Sacoșu Turcesc, Racovița, Bara, Boldur, Criciova, Găvojdia, Nădrag, Știuca, Victor Vlad Delamarina, Balinț, Belinț, Coșteiu, Topolovățu Mare, Ghizela, Secaș, Brestovăț şi Bogda. Alături de Lugoj, colectarea va începe pe 1 mai și în localitățile Tapia și Măguri. Persoanele fizice, juridice și instituțiile publice care încă nu au semnat contractul de salubrizare pot face asta la punctul de lucru deschis pe strada Memorandului, la fosta bază IRTA (vizavi de Policolor și lângă fabrica de pâine). Mai multe detalii pot fi obţinute la numărul de telefon 0756-161.907, orele 12 -19. Numărul de telefon al dispeceratului Retim este 0799-109.521, apelabil între orele 7.30 și 21.

Share
Published by
Ioana Toma

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

4 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

6 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

7 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

7 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

7 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

7 ore ago