Arhiva pentru eticheta: colectare

Zece noi oilbox-uri, amplasate în Timișoara. Programul se bucură de succes

Zece noi oilbox-uri, amplasate în Timișoara. Programul se bucură de succes

Primăria Timișoara dorește extinderea rețelei de oil box-uri amplasate in oras, in vederea colectării uleiului alimentar uzat. Proiectul este derulat împreună cu societatea OilRight S.R.L., extinderea rețelei de containere speciale va fi supusă votului consilierilor locali. Până acum, proiectul s-a dovedit a fi un real succes. Doar în perioada ianuarie – septembrie 2025, timișorenii au

Peste două tone de ulei uzat a fost colectat în recipientele speciale amplasate în Timișoara

Primăria Timișoara a reușit, prin intermediul societății cu care are contract în acest sens, să colecteze peste 2 tone de ulei alimentar uzat. Odată adunat, acest ulei este transformat în lumânări sau biodiesel. Important, acest ulei nu se aruncă la canal, avertizează municipalitatea. ”Dacă ai gătit săptămâna asta, nu uita că uleiul alimentar folosit NU

brazi uscati

A fost stabilit graficul de colectare a brazilor rămași după sărbători

Așa cum am anunțat deja, Primăria Timișoara va colecta de la populație brazii rămași în urma sărbătorilor de iarnă. Luni, 13 ianuarie, se lansează  campania de colectare gratuită a brazilor naturali de la populație. Operațiunea are loc pe baza unui grafic programat din timp. Brazii trebuie depuși lângă pubela neagră de deșeuri reziduale, iar RETIM

Care sunt deșeurile periculoase și cum ne putem debarasa legal de ele

În perioada 02-31 mai 2022 RETIM și ADID Timiș organizează o nouă campanie prin care se colectează gratuit deșeuri periculoase din menajer. Aveți mare grijă cum gestionați aceste deșeuri pentru că dacă acestea sunt abandonate în locuri neamenajate pot polua grav mediul înconjurător! Păstrați-le în gospodărie și debarasați-vă legal de ele doar în spații special

Campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase în Zona 0 Ghizela

RETIM împreună cu ADID Timiș organizează o nouă campanie trimestrială prin care sunt colectate deșeurile voluminoase. Nu ratați ocazia să le predați legal și gratuit la containerul RETIM!  Compania RETIM împreună cu ADID Timiș organizează în perioada până în data de 1 iunie 2022 o campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase din zona 0

Timișoara, numărul 1 în țară la colectarea corectă a deșeurilor electrice. 100 de tone predate la centrele RETIM în 2021

ECOTIC are o serie de colaborări cu autorități publice locale, precum și cu companii de salubritate care asigură serviciul de preluare deșeuri electrice de la populație. Una dintre cele mai stringente probleme la nivel național, când vorbim de managementul deșeurilor electrice, este lipsa de infrastructură care să pună la dispoziția cetățenilor soluții de debarasare a

Atenţie, Retim dă avertismente celor care nu adună selectiv deşeurile!

Pentru a avea un oraș curat, unul dintre cele mai importante lucruri ar fi să colectăm selectiv deșeurile pentru ca toate resturile din carton, hârtie, PET-uri etc. să poată fi reciclate, spun reprezentanții ADID și RETIM. În acest sens, ADID și RETIM cu sprijinul Consiliului Județean Timiș au demarat o campanie în Timișoara și alte

RETIM

RETIM demarează o nouă campanie de colectare a deşeurilor periculoase

În perioada 19 aprilie-3 iunie se desfăşoară o campanie dedicată colectării deșeurilor periculoase în zona 0 a judeţului Timiş. Sunt incluse localitățile Lugoj, Buziaș, Recaș, Balinț, Bara, Belinț, Bogda, Boldur, Brestovăț, Chevereșu Mare, Costeiu, Criciova, Darova, Găvojdia, Ghizela, Nădrag, Nițchidorf, Racovița, Sacoșu Turcesc, Secaș, Știuca, Topolovățu Mare și Victor Vlad Delamarina. CINE poate preda deşeuri

brazi

Ce facem cu bradul de Crăciun? Fie îl aruncați la colț de stradă, fie îl duceți la cele patru centre de colectare a deșeurilor vegetale

Cu nenumărate firme care se ocupă fiecare cu altă felie din salubrizarea Timișoarei, locuitorii orașului au la dispoziție în acest an două modalități să scape de bradul împodobit de sărbătorile de Crăciun. Fie sunt silitori și se duc cu el în spate sau în portbagajul mașinii, la centrele de colectare ale Retim, fie îl aruncă

RETIM

RETIM demarează colectarea deșeurile voluminoase în Zona 1 Timiș rural

ETIM Ecologic Service SA și ADID Timiș derulează în perioada 07 octombrie – 22 octombrie campania de colectare a deșeurilor voluminoase în Zona 1 Timiş rural. Este vorba de localitățile: Bucovăt, Variaș, Sânandrei, Șandra, Iecea Mare, Parța, Pișchia, Fibiș, Mașloc, Cărpiniș, Cenei, Checea, Cărpiniș, Foeni, Otelec, Uivar, Dudeștii Noi, Becicherecu Mic, Satchinez, Biled, Giulvăz, Peciu

retim-300x250-voluminoase

Se colectează deșeurile voluminoase în zona 1 Timiș rural. Vedeţi unde le puteţi depune

RETIM Ecologic Service SA și ADID Timiș derulează, până pe 23 iulie 2019, campania de colectare a deșeurilor voluminoase în localitățile: Bucovăt, Variaș, Sânandrei, Șandra, Iecea Mare, Parța, Pișchia, Fibiș, Mașloc, Cărpiniș, Cenei, Checea, Cărpiniș, Foeni, Otelec, Uivar, Dudeștii Noi, Becicherecu Mic, Satchinez, Biled, Giulvăz, Peciu Nou, Săcălaz. Cetățenii din aceste localități vor putea depune

RETIM colectează deşeurile periculoase în Zona 1 Timiş

RETIM Ecologic Service SA și ADID Timiș derulează până pe data de 31 mai, o nouă campanie de colectare a deșeurilor periculoase în zona 1 Timiș. Cetățenii din această zonă vor putea depune deșeurile voluminoase și periculoase în containerele special puse la dispoziție. Localităţile arondate Zonei 1 Timiş în care se se va derula campania

Retim

Timișenii din Lugoj, Buziaș, Recaș și mai multe comune pot scăpa de mobila și covoarele de care nu mai au nevoie / PROGRAMUL CAMPANIEI

Retim Ecologic Service SA va derula, în perioada 4 iunie – 31 iulie, o campanie de colectare a deșeurilor voluminoase din Zona 0 – Timiș. Cei care locuiesc în această zonă vor putea scăpa de covoare și canapele, pe care le vor putea duce în containerele speciale. Atenție: nu se colectează televizoare și fridigere!

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.