Categories: Economic

S-a deschis prima parcare supraetajata din Timisoara. Are peste 900 de locuri / FOTO

Timișoara are, în sfârșit, prima parcare supraetajată. Aceasta are 910 locuri, iar prima oră de staționare este gratuită. O investiție de 12,6 milioane de euro marca Iulius Mall. Vor urma o nouă parcare subterană, dar și un tunel rutier.

În ansamblul Openville, timișorenii pot gara mașina, din 20 aprilie, în prima parcare supraetajată din oraş. 910 locuri sunt puse la dispoziția clienților Iulius Mall la Timișoara, într-una din cele mai mari parcări supraetajate din țară. Parcarea este situată în lateralul mallului, are demisol, parter şi patru etaje. Fiecare nivel are aproximativ 150 de locuri de parcare. Prima oră de staţionare în parcarea supraetajată va fi gratuită. Ulterior, tariful va fi de 3 lei/oră pentru intervalul orar 7 – 23, iar pe timp de noapte, între orele 23 și 7, tariful de staţionare va fi de 1 leu/oră. Opt automate de plată au fost instalate în parcare: două la demisol şi câte trei la parter şi etajul doi. La demisol, parcarea este dotată cu rasteluri pentru biciclete.

Sunt două intrări în parcare, ambele din Calea Sever Bocu, de pe banda suplimentară special creată cu acest scop odată cu lucrările de modernizare a arterei. Cele două intrări în parcare dispun de câte două benzi de acces. Numărul locurilor disponibile este afişat, la intrări, pe panouri electronice. Ieşirea din parcare se face pentru parter, etajele 1, 2 şi 3 prin intermediul unei rampe care conduce spre intersecţia străzilor Mitropolit Dr. Vasile Lăzărescu şi Calea Sever Bocu. Din intersecţie, şoferii vor avea posibilitatea fie să meargă spre Calea Aradului, fie să vireze spre dreapta şi să se îndrepte spre sensul giratoriu din zona bulevardului Antenei. În perioada următoare, în ansamblul Openville vor începe lucrările de construcţie a unei noi parcări subterane, precum şi la un tunel destinat traficului auto, care va fluidiza circulaţia şi va creşte accesibilitatea rutieră a zonei.

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”3877″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”0″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”1″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

 

Share
Published by
Ioana Toma

Recent Posts

Lugojul nu a (mai) avut probleme la Cluj

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câștigat categoric la Cluj-Napoca, în minimum de seturi.…

58 de minute ago

Cum i s-a urcat PSD-ului democrația la cap

Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…

4 ore ago

Primăria Moşniţa Nouă scoate la vânzare prin licitaţie mai multe parcele de teren aflate într-o zonă în continuă dezvoltare

Primăria Moșnița Nouă anunță organizarea licitației publice deschise pentru vânzarea a 22 de terenuri situate…

4 ore ago

Activity Foundation – locul unde educația, inițiativa și cooperarea construiesc comunități durabile

Există organizații care se limitează la implementarea unor proiecte punctuale și organizații care reușesc să…

5 ore ago

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

19 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

21 de ore ago