Timisoara se misca. Si face fapte bune! Peste 4.000 de inscrieri la Timotion

A patra ediție a Timotion, cel mai mare eveniment de alergare în scop caritabil din Timişoara, a atras un uriaș interes. Sunt cu peste 30% mai multe înscrieri decât la ediția din 2017 și, dacă vreți să ajutați, puteți face, în continuare, donații.

S-au încheiat înscrierile pentru a patra ediţie Timotion, cu 4.154 de persoane înscrise, dintre care 3.417 sunt şi confirmate. Suma adunată din taxele de participare este de 162.000 de lei. Organizatorii, Asociaţia Club Sportiv Alergotura şi Fundaţia Comunitară Timişoara, îndeamnă publicul să continue donaţiile în următoarele zile pentru a atinge întreaga sumă necesară ca toate cele 18 proiecte propuse să fie realizate: 275.000 de lei. „Chiar dacă alergați şi veți fi prezenți la start, puteți face parte din această comunitate, fiindcă puteți să faceți donaţii pentru proiectele Timotion. Cât de mică e suma, dacă sute, chiar mii de persoane răspund la acest apel şi susţin fenomentul de implicare şi participare civică, vom reuşi împreună să sprijim iniţiatorii proiectelor şi să contribuim la dezvoltarea comunităţii”, spune Cristina Potra Mureşan, coordonator Timotion. Donațiile se pot face pe site-ul competiției, de unde puteți alege proiectul pe care vreți să-l sprijiniți. A patra ediţie Timotion are loc în 22 aprilie 2018, în Piaţa Libertăţii, de la ora 9, când are loc startul primei curse dintre cele 6. Evenimentul poate fi urmărit live la următorul link: https://livestream.com/Romania-Live-Events/Timotion2018.

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

19 minute ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

28 de minute ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

59 de minute ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

O oră ago

Se reia seria acțiunilor din seria Banat Brunch

Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…

O oră ago

Prinde „orbul”, scoate-i ochii

Guvernul Bolojan a revenit de la decizia de desființare a reducerilor de impozite aplicate persoanelor…

4 ore ago