Categories: Timp liber

Trăsuri, prințese, biciclete, flori și parfum. Timfloralis colorează din nou Timișoara / PROGRAM

Un pod înflorat, calești, prințese, multă veselie, culori și surprize. La Timișoara urmează cel mai parfumat weekend al anului. Este Timfloralis, care are loc în perioada 27-29 aprilie, în piețele Operei și Libertății.

Festivalul Timfloralis aduce în fața timișorenilor creații inedite ale mai multor floriști străini și locali. Pe platoul din fața Operei va prinde viață proiectul „The Future is Here” al olandezului Dennis Kneepkens, aflat pentru a treia oară la Timișoara, căruia i se va alătura, cu elemente de mobilier floristic, Florin Jiboc. Fântâna din centrul Timișoarei va fi transformată de Filomena Brisc, iar Alexandra Luca va realiza proiectul „Mașina Timpului”. Colțul foto din acest an se numește „Hoop of Hope” și este realizat de Bianca Negrea. Piața Libertății va fi și ea transformată. Veți putea admira aici o reintrepretare florală a Pomului Breslelor, în viziunea Dianei Toma și proiectul „The Ethnic Spirit of Timișoara”, semnat de Alina Nagy-Ghinea. Tot aici vor avea loc workshop-urile susținute de Facultatea de Horticultură și Silvicultura, SC Horticultura SA, Casa de Cultură a Studenților, precum cele surpriză. Tot în Piața Libertății se va desfășura în acest an activitatea de comerț floral. Una dintre surprizele din acest an va fi împodobirea în premieră a Podului Mihai Viteazul. Tot în premieră, pe strada Mărășești vor fi pictate pe asfalt motive florale. Dacă rămâneți în oraș în minivacanța de 1 mai, ar trebui să nu ratați Parada Florilor, cu trăsuri, sau Pedalarea Timfloralis.

Program Timfloralis

Vineri, 27 aprilie
Piața Victoriei
ora 16,30 – Deschiderea Timfloralis 2018 – Fanfara Big Band
ora 17,20 – Prințesele Timfloralis – show de deschidere cu Dennis Kneepkens (Olanda), urmat de Parada Florilor – prințesele străbat centrul orașului în calești (Piața Victoriei – Mărășești – Parcul Botanic și retur)
ora 18 – Dansuri contemporane – Școala de dans Eliana Club
ora 18,30 – „Lumea de basm a lui H. C. Andersen” – viziunea floristului Piotr Marzek (Polonia)
ora 19,20 – Program artistic susținut de Fanfara Big Band si solista Ingrid Nicolaescu
ora 20,30 – Jocul Ielelor – viziune florală – susținută de Alina Nagy Ghinea, Diana Toma și Alexandra Luca

Sâmbătă, 28 aprilie
ora 11– Pedalarea Timfloralis – tur al orașului cu biciclete împodobite cu flori, pe traseul Parcul Botanic – str. Gheorghe Dima – dreapta pe str. Gheorghe Lazăr – dreapta pe Bd. Cetății – dreapta pe Calea Torontalului – dreapta pe Calea Circumvalațiunii – str. Gheorghe Lazăr – str. Gheorghe Dima, sensul giratoriu spre Str. Paris – dreapta pe Bd. Republicii – sensul giratoriu spre Bd. Regele Ferdinand I – pe lângă Catedrală – stânga pe Str. 23 Decembrie 1989 – dreapta pe Bd. Ion C Brătianu – sensul giratoriu spre Bastionul Maria Theresia – sensul giratoriu de la Punctele Cardinale – str. Oituz – Piața Mărăști – str. Gheorghe Dima – sosire înapoi la Parcul Botanic

Piața Victoriei
orele 12 – 14,30 – Dansuri contemporane – Școala de dans Eliana Club, Școala de balet Denisse și Scoala Chromatik Voice
ora 18 – Hora florală – demonstrație susținută de Orit Hertz (Israel), Kristina Rimiene (Lituania), Rosella Mandau (Canada), Tuba Belgin Oskan (Turcia)
ora 19 – Future Love – demonstrație susținută de Dennis Kneepkens (Olanda) si Filomena Brisc (România)
ora 20 – Fusul Românesc și Focul Mistic – demonstrație suținută de Agna Martens, ambasador European Master Certification (Belgia)
ora 21 – Uvertura Primăverii – Filarmonica Banatul și soliști ai Operei Naționale: Diana și Radu Zaharia

Piața Libertății
orele 11 – 17 – Micul Grădinar – workshop pentru copii susținut de SC Horticultura SA
ora 12 – Workshop susținut de Facultatea de Horticultură și Silvicultură
Stand Floral boutique – Expoziție pălării, acesorii handmade – Atelier creativ de expresie susținut de Casa de Cultură a Studenților din Timișoara
Stand Terasa Floral Boutique – aranjamente florale, manechin cu fustă din mușchi, bustieră din flori, susținut de Casa de Cultură a Studenților
La pavilioanele amenajate în piață vor avea loc workshop-uri surpriză ale invitaților internaționali.

Duminică, 29 aprilie

Piața Victoriei
ora 15 – Dansuri contemporane – Școala Chromatik Voice
ora 19 – Wishing the Future – demonstrație susținută de Dennis Kneepkens (Olanda)
ora 20 – Big Band, Latino and More – fanfara Sevens Showband

Piața Libertății
orele 11 – 17 – Micul Grădinar – workshop pentru copii susținut de SC Horticultura SA (la pavilion)
Stand Floral boutique – Expoziție pălării, accesorii handmade – Atelier creativ de expresie, susținut de Casa de Cultură a Studenților
Stand Terasa Floral Boutique – aranjamente florale, manechin cu fustă din mușchi, bustieră din flori, susținut de Casa de Cultură a Studenților

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Alfred Simonis îi acordă încredere deplină noului director de la Muzeul Satului Bănățean, în disputa cu unii angajați

Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, a anunțat marți că are încredere deplină în noul director…

12 ore ago

Bătăușii copilului consilierei din Dumbrăvița au primit… arest la domiciliu

Deși vorbim de un caz în care un tânăr de 19 ani a primit o…

13 ore ago

Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița

Județul Timiș a fost onorat să figureze din nou în Calendarul Oficial ITF Masters 2026,…

14 ore ago

Seeds of Kenosis renunță la spațiul florăriei din Piața Operei, motivând că nu vrea să intre în jocuri politice

Asociația Seeds of Kenosis a anunțat, marți la prânz, că va renunța la spațiul pe…

15 ore ago

Un canotor este sportivul anului în județul Timiș. CSM Timișoara, principalul furnizor de talente

Direcția Județeană de Tineret și Sport Timiș a făcut public topul celor mai buni sportivi…

16 ore ago