Vineri, de 1 iunie, copiii, părinții și bunicii sunt invitați pe Domeniul Herneacova pentru a petrece de Ziua Copilului. Vor fi acolo supereroi, prințese, ateliere cu surprize, tombole cu premii, curse cu obstacole. De asemenea, puteți face donații pentru copiii cu nevoi speciale.
Vineri, la Domeniul Herneacova, copiii vor avea la dispoziție, pe tot parcursul zilei, diverse costume de supereroi, zâne și prințese, pe care le vor putea proba și în care vor avea ocazia de a se poza. Vor fi pregătite și ateliere, se va face pictură pe față, dansuri, modelare de baloane, curse cu obstacole și multe jocuri ale copilăriei, toate cu participarea party trainerului Nini Andrei. Participanții la eveniment se pot implica în acest demers cumpărând un bilet de tombolă, care va reprezenta practic donația pentru copiii cu dizabilități care fac hidroterapie într-un proiect inițiat de Școala Mamei Junior. „Suntem foarte recunoscători celor de la Domeniul Herneacova, care au ales să își deschidă inima către copiii cu nevoi speciale și să ne ajute în organizarea acestui eveniment deosebit în sprijinul lor. Așteptăm toți părinții să ne distrăm de 1 iunie împreună și să construim vise”, a spus dr. Ioana Vârtosu, președintele Asociației Școala Mamei Junior. Evenimentul este organizat de Domeniul Herneacova, voluntarii Asociației Școala Mamei Junior, alături de Clubul Tip Top. Tot în această perioadă, de joi până duminică, la Domeniul Herneacova va avea loc Concursul Național de Sărituri peste Obstacole, Herneacova National Jumping, o competiție la care s-au înscris peste 200 de cai din România și Europa.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…