Categories: Sport

Adio performanțe? Dan Dinu pleacă dezamăgit de la cea mai performantă echipă a Banatului

Moment greu la Timișoara Saracens, chiar imediat după câștigarea celui de-al zecelea trofeu din ultimii ani. Cel mai important om din istoria clubului bănățean, cel care se identifică cu aproape un deceniu de performanță a luat decizia de a se retrage.

Dan Dinu pleacă de la club fără însă a trânti ușa după el. Lasă un club stabil din toate punctele de vedere, un club performant care a scris istorie în rugby-ul românesc. „Mai mulți factori m-au făcut să fac un pas în spate, de la promisiunile neonorate ale Primăriei cu privire la un stadion de rugby, până la arbitrajele ostice din campionat. Plec însă fără supărări și pot spune că o să rămân un apropiat al clubului de rugby. Țin să menționez că nu am primit nicio ofertă de la vreun alt club, sunt timișorean, chiar dacă m-am născut în județul Arad, și nu voi finanța altă echipă. Sper că cei care vor veni să țină echipa în topul rugby-ului românesc”, a spus Dan Dinu. Sub „domnia” sa, Timișoara Saracens a devenit clubul fanion al rugby-ului românesc. În 8 ani, pe Bega au venit 5 titluri de campioană, 4 Cupe ale României și o Cupă a Regelui.

„Nu părăsesc în totalitate nici echipa, nici sportul, pentru că rugby-ul este sportul care m-a format, dar toate poveștile trebuie să aibă un sfârșit, iar pentru mine acești ani au fost minunați și am încredere că acest club, care în acest moment are o bază sănătoasă, poate continua în același fel”, a mai spus Dan Dinu. Timișoara Saracens joacă în Ronaț, dar, dinspre Primăria Timișoara, vin de câțiva ani promisiuni pentru un stadion modern. El ar urma să fie amplasat în Calea Buziașului, dar, momentan, este în stadiul de licitație de proiect.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Cu ochii pe sondaje, Sorin Grindeanu reîncălzeşte „doctrina Dragnea”

“Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români(…) În loc să fiți…

2 ore ago

Trei locuri de muncă disponibile la Horticultura

SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

14 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

17 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

18 ore ago