Mai repede decât spera primarul Nicolae Robu: miercuri seară, la Timișoara, începe, în sfârșit, dezinsecția. Mult discutatul contract de achiziție directă a fost încheiat, iar o firmă din Arad se apucă deja de treabă. Va primi aproape 32.000 de euro pentru prestația sa.
Primăria Timișoara nu mai are contract cu un operator autorizat de dezinsecție și deratizare din toamna lui 2013, de când licitația organizată a fost contestată de unicul ofertant, Romprest Servicii SA. Procesul care a urmat s-a încheiat abia în toamna lui 2017. În orașul de pe Bega s-a făcut totuși dezinsecție de urgență, din cauza virusului Zika, și a fost încheiat un contract de 40.000 de euro, pentru operațiuni punctuale, expirat în februarie 2018. Licitația pentru noul contract a fost lansată în 20 aprilie și vizează un acord-cadru cu un singur agent economic, pe durata de 4 ani. În baza acordului-cadru se va încheia câte un contract subsecvent o dată la 12 luni sau ori de câte ori este nevoie, în funcție de fondurile alocate. Valoarea estimată este de 46,02 milioane de lei, sumă care include TVA. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 30 mai, ora 16, iar data limită de evaluare este 29 noiembrie, ora 18.
La finele săptămânii trecute, primarul Nicolae Robu estima că în două săptămâni se va face dezinsecție, pe baza unui contract încheiat prin achiziție directă. „Este un lucru extrem de supărător faptul că în Timișoara ne-au terorizat insectele în acești ani. Lumea mă consideră vinovat pe mine, asta e, când ești primar, tot ce nu e în regulă ți se atribuie ca răspundere. Unii au înțeles că am fost blocați în instanță și am câștigat procesul, ceea ce dovedește că nu noi am fost de vină, ci aceia care ne-au blocat (…) în două săptămâni, estimez că se va interveni și nu vom mai fi terorizați de insecte (…) Nu încălzește pe nimeni cu nimic că eu am o sensibilitate mai aparte, în orice caz peste sensibilitatea medie a cetățenilor, la înțepătura de țânțar. Nu sunt alergic, dar atâta neplăcere îmi cauzează și trag țânțarii la mine, ceva incredibil… Poate unii care mă «iubesc» mult se bucură să audă asta. Se va rezolva și asta”, spunea edilul.
Lucrurile s-au mișcat mai repede decât estima Robu, astfel că, începând de miercuri seară, la Timișoara se va „da” din nou contra țânțarilor și a altor insecte enervante. De întreaga procedură s-a ocupat viceprimarul Farkas Imre. De parcurile, malurile Begăi și aliniamentele stradale se va îngriji o firmă din Arad, care a avut cea mai bună ofertă. „S-a studiat catalogul electronic din SEAP și a fost ales cel mai mic preț: în jur de 55 lei/hectar. Acesta include cheltuielile de deplasare, consumabile și execuția serviciilor. Tratamentele vor fi aplicate din nou, la un interval de 14-21 de zile și unde va mai fi necesar. Se va stropi din zona centrală, pe malurile Begăi, în parcuri și în locurile de joacă, pe aliniamentele stradale, și se va merge spre periferie”, a explicat Farkas. Noul contract a fost atribuit la o valoare de 147.560 lei, cu tot cu TVA.
Aquatim anunţă existenţa unei situații critice apărute în timpul punerii în funcțiune a noii conducte…
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) este pentru prima dată în topul domeniului de predare…
Ruben Lațcău a fost votat, marți seara, în funcția de viceprimar al Timișoarei. În prima…
Senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan, afirmă că Mircea Geoană, promovat de PSD, ar fi…
G4Media.ro a publicat dovada că, la sfârșitul lunii mai 2022, o cursă Țiriac Air, închiriată…
Alfred Simonis, liderul CJT anunță că a discutat cu conducerea Federației Române de Fotbal, fiind…