fotbal ligi mici
Intermediară de bun augur pentru echipele timişorene din liga secundă. Alb-violeţii au învins codașa în timp ce Ripensia a bătut la Şiria pe UTA şi scapă de emoţiile retrogradării.
Politehnica a avut un meci uşor cu o echipă ce pare condamnată să retrogradeze, Foresta Suceava. Violeţii au dominat copios meciul, dar parcă tot nu au forţat pentru o victorie mai clară. Sorescu şi Vasile Nicolae au înscris încă din prima repriză în faţa unei formaţii care a venit cu doar două rezerve. 2-0 (2-0) scor final, într-un joc în care gazdele au ratat şi un penalty prin Plămadă, dar şi alte ocazii mari.
Politehnica: Dur-Bozoancă – Motreanu, Bilia, Mera (cpt.), Taub – Coadă (Giuricici 58′), Krausz – Sorescu, Poporadu, Vas. Nicolae (Schieb 68′) – I. Plămadă.
Ripensia a produs o bucurie suporterilor bănăţeni, învingând în prelungiri UTA Bătrâna Domană Arad (Şiria). Elevii lui Ciprian Urican au fost conduşi cu 0-1, dar au întors scorul până la pauză, prin Dumiter şi Ungureanu. În partea secundă, gazdele au egalat în minutul 82, dar în sfârşit câştigă şi „Ripi” pe final, Bădăuţă marcând un gol cât o salvare în minutul 92. Succes important pentru Ripensia, care acum trebuie să îşi facă planurile pentru viitorul sezon de liga secundă.
Ripensia: Rădulescu – Ad. Popa (cpt.), Apro, M. Toma (Bocşan 60′), C. Toma, Stoi, L. Tudor, Mediop, Ungureanu, Golda, Dumiter (Bădăuţă 71′)
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…