Arhiva pentru eticheta: liga a II-a

Ripensia revine rapid pe teren. S-au decis ziua reunirii și perioada cantonamentului

Ripensia revine rapid pe teren. S-au decis ziua reunirii și perioada cantonamentului

Ripensiștii se vor reuni pe data de 21 iunie, în vederea pregătirilor pentru viitorul campionat de Liga 2. În zilele de 22 și 23 iunie, jucătorii sunt programați la vizita medicală. Între 27 iunie și 9 iulie, va avea loc cantonamentul de vară. Locul de desfășurare al acestui stagiu va fi stabilit în zilele următoare.

u craiova - ripi

Debut cu stângul! Ripensia nu a rezistat în faţa Universităţii Craiova

Deşi majoritatea echipelor au jucat deja câte două partide, din cauza Covidului şi a programării, Ripensia doar în această seară a reuşit să debuteze. Şi a fost cu ghinion, nou-promovata Universitatea Craiova 1948 reuşind un joc mare şi impunându-se meritat şi categoric cu 4-1. Meciul a fost fără istoric, oltenii dominând clar prima repriză, când

liga2

Ripensia și Politehnica își află luni programul din noul sezon de Liga a II-a

Tragerea la sorţi a programului ediţiei 2020-2021 a Ligii a II-a se va desfăşura, luni, la sediul Federaţiei Române de Fotbal, informează site-ul oficial al FRF. “Casa Fotbalului găzduieşte luni, 24 august, de la ora 13:00, tragerea la sorţi în urma căreia se va afla programul sezonului regular din Liga a II-a, ediţia 2020-2021. Procedura

Poli - Rapid

Poli s-a mulțumit cu puțin. Doar un punct cu Rapid deși a jucat aproape tot meciul în superioritate

Una din cele mai așteptate partide ale sezonului s-a disputat chiar în prima zi de Mărțișor pe stadionul Dan Păltinișanu de la ora matineului. Politehnica a primit pe teren propriu replica Rapidului, o echipă cu un buget superior, dar și cu multe speranțe de promovare. Jocul nu a fost însă spectaculos, spectacol fiind doar în tribune, unde fanii înfrățiți ai celor două echipe au cântat aproape la unison timp de 90 de minute.

Ripensia

Atât de aproape de un nou succes pe terenul Universității Cluj. Ripi, la un pas de încă trei puncte mari

În returul sezonului trecut, Ripensia se impunea pe terenul Universitatii Cluj, pe atunci în cărți pentru promovarea directă în prima ligă, cu 3-2, cu un gol marcat de Drăghici în minutul 97. De această dată, meciul dintre cele două echipe cu nume istorice s-a terminat la egalitate, 1-1, dar și acum, Ripi a fost aproape de o victorie pe care a meritat-o.

Pandurii Poli

Există minuni! ASU Politehnica a învins clar la Severin

Politehnica înscria ultima dată în campionat în etapa a II-a, în victoria cu 3-0 de la Tg. Jiu cu Pandurii. De atunci doar înfrângeri, sau remize albe. Până azi, când trupa violetă a învins altă echipă ce poartă numele orașului Tg. Jiu, Viitorul Pandurii, dar care joacă la Severin. A fost 4-1 pentru poliști, care în sfârșit au jucat cum trebuie…

Ripensia scoate un punct din deplasarea de la Călărași

Ripi nu vine cu mâna goală din Bărăgan! Punct în prelungiri

Ripensia continuă seria rezultatelor pozitive. După 2-1 sâmbăta trecută acasă cu UTA și 4-0 în Cupă la Lupac, Ripensia continuă șirul de meciuri fără înfrângere. Astăzi, bănățenii au jucat la Călărași împotriva unei formații care anul trecut pe vremea asta învingea Viitorul și era egala CFR-ului, Dunărea, acolo unde au remizat, 1-1. Prima repriză a

Derby între frați cu câștig de cauză pentru vișinii. ASU Politehnica ia gol în superioritate numerică și pleacă învinsă din Regie

Deși chinuit, după un meci pe care l-a dominat în totalitate, Rapid București s-a impus în fața celor de la ASU Politehnica Timișoara. Aflați pe tot parcursul jocului în căutarea golului, alb-vișinii au lovit când toți se așteptau mai puțin, după ce au rămas în inferioritate numerică. Scutaru și-a trimis mingea în propria poartă, iar

Întărire pentru Ripi înainte de deplasarea la București

Ripensia UVT l-a transferat pe Călin Tudor, jucător care a semnat un contract cu formaţia bănățeană valabil pentru 3 ani! Fotbalistul care poate evolua atât fundaş central, cât şi mijlocaş central, s-a născut pe 8 octombrie 2000, la Cluj-Napoca. A început fotbalul la CFR Cluj, iar apoi a jucat în Germania pentru Jahn Regensburg. Întors

Au fost imenşi. Ripensiştii au învinş argeşenii în Trivale

Duel al fostelor campioane, adjudecat de echipa care a demonstrat în teren că ambiţia şi determinarea e mai importantă decât banii şi visele de preamărire. Succes important pentru bănăţeni, în ultimul joc din etapa de debut a ligii secunde. FC Argeş a început noul sezon cu pretenţii de mare echipă şi cu un antrenor supra

Început cu stângul! Politehnica pierde primul meci din noul sezon, acasă cu Mioveniul

ASU Politehnica și-a făcut un nărav în a începe rău campioantele din liga secundă. Lucru repetat și astăzi în fața unei echipe incomode, dar accesibile, CS Mioveni, care nu a excelat, dar care a făcut destul pentru a se impune cu 1-0. Prima parte a partidei de pe Dan Păltinișanu, urmărită de puțin peste o

ASU Politehnica

Politehnica începe sâmbătă, iar Ripensia se întoarce acasă pentru meciurile de pe teren propriu

Vineri începe o nouă ediție a Ligii a II-a la fotbal. Privind numele competitoarelor, pare cel mai puternic sezon de când „Divizia B” se joacă în acest format, cu o serie unică. Echipe istorice ca Rapid, U Cluj, Petrolul, UTA, de ce nu Ripensia și Politehnica, alături de FC Argeș, Farul etc, alimentează și speranțele

Programul complet al Ligii a II-a, ediția 2019-2020. Foto: Seba Tătaru

Poli joaca în tur cu UTA, Rapid și Ripi în deplasare. Programul complet al celei mai tari ediții de Liga a II-a din ultimii ani

Nume ca Ripensia, Politehnica, Rapid, UTA, Petrolul, Cluj, Reșița, FC Argeș atrag, astfel că se anunță o ediție a ligii secunde incendiară. Astăzi, echipele și-au aflat programul pentru noul campionat. Noul sezon al Ligii a II-a începe pe 3 august 2019 şi se încheie pe 30 mai 2020, exact ca ediţia trecută. Prima parte a

ASU Politehnica nu are probleme la regula U20

Întăriri prin tinerii din zonă. ASU Politehnica nu are probleme la regula U20

Cum, din sezonul viitor, echipele din Liga a II-a vor fi obligate să folosească doi jucători U20 (în loc de trei U22), Politehnica a rezolvat azi trei transferuri. Este vorba despre Dragoș Coroiu (mijlocaș defensiv sau stoper), Adrian Lazăr (mijlocaș central) și Răzvan Pițigoi (vârf de atac). Toți sunt născuți în anul 2000 (la 29

Top