Categories: Invatamant

Rectori din toată țara caută la Timișoara soluții pentru revitalizarea învățământului superior tehnic

Rectorii şi prorectorii universităților membre ale Alianței Române a Universităților Tehnice (ARUT) se întâlnesc, în 3 și 4 mai, la Timișoara. Ei vor face o analiză a învățământului superior tehnic și vor căuta soluții pentru revitalizarea acestuia.

SONY DSC


Una dintre principalele teme ce vor fi abordate la reuniunea ARUT este legată de analiza și evaluarea învățământului superior tehnic din România. Confucătorii universităților vor face propuneri de reformă a acestui segment educațional. La finalul reuniunii, concluziile și propunerile de reformare a sistemului de învățământ superior tehnic din România vor fi cuprinse într-o Rezoluție ARUT. O altă temă importantă a întâlnirii este legată de evaluarea programelor de studii doctorale și a procedurilor de evaluare internă și externă. Lucrările vor fi deschise de rectorul Universității Politehnica Timișoara, prof. univ. dr ing. Viorel-Aurel Șerban, care este și președintele în exercițiu al ARUT. La eveniment vor participa reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale și, în premieră, președintele Alianței Universităților Tehnice din Austria. Prof. dr. ing. Harald Kainz, rector al Universității Tehnice din Graz și președinte al Alianței Universităților Tehnice din Austria, va prezenta programele educaționale universitare și sistemul de învățământ superior tehnic din țara sa.
Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

12 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

14 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

15 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

15 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

15 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

15 ore ago