Categories: Primăria Timişoara

25.000 de euro pentru pregătirea concursului care va desemna proiectul de transformare a Turnul de Apă din Iosefin

O firmă care are mai multe contracte cu Primăria Timișoara pregătește concursul de soluții pentru transformarea în centru cultural a Turnului de Apă din Iosefin. Societatea care primește deja peste 175.000 de euro pentru proiectele complexurilor sportive din Calea Lipovei și Calea Buziașului va pregăti terenul pentru tema de proiectare și va asigura jurizarea.

În decembrie 2016, reprezentanții Primăriei Timișoara anunțau că vor porni demersurile pentru renovarea Turnului de Apă din Iosefin, respectiv transformarea lui într-un spațiu multifuncțional cultural. „Proiectul este foarte interesant, vrem să facem un centru cultural, inclusiv o cafenea, este suficient loc. Nu va fi un spațiu pentru evenimente de mare anvergură, dar vor putea fi organizate diverse evenimente culturale acolo, de la expoziții de artă plastică, la cenacluri literare, la spectacole muzicale mai de nișă”, explica, la vremea respectivă, primarul Nicolae Robu. În martie 2018 a fost lansată totuși o licitație pentru găsirea unei firme care să presteze „servicii de consultanță în vederea organizării concursului de soluții cu tema servicii de întocmire a documentației tehnico-economice (DALI+PT) pentru realizarea investiției «Refuncționalizare imobil pentru centru cultural – Turn de apă, Iosefin, str. Gh. Barițiu»”.

Suma pe care primăria era dispusă s-o plătească pentru contractul cu o durată de 150 de zile era de cel mult 128.000 lei. Acum a fost anunțat și câștigătorul. Este vorba despre o firmă care, în ultima perioadă, apare tot mai des când este vorba despre întocmirea de documentații tehnice pentru PMT. Rheinbrücke SRL și-a adjudecat acest concurs pentru suma de 117.000 lei, cu tot cu TVA. Ce va trebui să facă?„Prestația constă în întocmirea întregii documentații aferentă concursului de soluții, asigurarea consultanței pentru organizarea concursului de soluții, conform celor mai bune practici în domeniu, asigurarea jurizării concursului de soluții în urma căruia autoritatea contractantă va atribui concurentului câștigător contractul de servicii de întocmire a documentației tehnico-economice (DALI+PT) necesar realizării investiției”, se precizează în contractul încheiat între cele două părți.

Practic, firma va trebui, printre altele, să întocmească diverse studii preliminare necesare întocmirii temei și documentației concursului de soluții, respectiv: studiu istoric, expertiză tehnică imobil, studii geotehnice, plan releveu, ridicare topografică, să facă regulamentul pentru concursul de soluții și să elaboreze tema de concurs pe baza consultărilor cu reprezentanții autorității contractante, organizații profesionale ale arhitecților și reprezentanții Direcției Județene de Cultură Timișoara. De asemenea, trebuie să realizeze un site oficial al concursului, pe care să-l gestioneze pe toată perioada de derulare a acestuia. Rheinbrücke SRL este aceeași firmă care face, de exemplu, documentația tehnică pentru viitoarele complexuri sportiv din Calea Lipovei și Buziașului, pentru care va încasa în jur de 175.000 de euro.

Turnul de Apă din cartierul Iosefin a fost terminat în 1914, fiind construit după un proiect semnat de János Lenarduzzi și Richard Sabatich şi contrasemnat de Stan Vidrighin. La vremea respectivă, pentru aprovizionarea cu apă a orașului s-au făcut, în zona de sud-est, fântâni de mare adîncime, care alimentau Uzina de Apă, aflată pe atunci pe Calea Urseni, unde apa era curăţată şi pompată în reţeaua de aprovizionare. S-au construit și două turnuri de apă, unul în Fabric, al doilea în Iosefin. Acestea puteau asigura, în caz de avarie a sistemului central, aprovizionarea cu apă a oraşului timp de patru ore. Rămas fără funcționalitatea sa inițială, turnul a devenit, în ultimii ani, doar subiect pentru pasionații de fotografie. Reabilitarea sa e promisă de vreo 5 ani. S-a vorbit de lift exterior, de restaurant cu vedere panoramică sau de cafenea în amintirea lui Francesco Illy, dar abia s-a făcut cât de cât un pas concret.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Trei locuri de muncă disponibile la Horticultura

SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…

14 minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

48 de minute ago

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

13 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

15 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

16 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

16 ore ago