Categories: Primăria Timişoara

25 de străzi și 5 piețe din centrul Timișoarei, exclusiv pentru promenadă. Pentru alte activități, Poliția Locală poate da 2.500 de lei amendă

Ca să știe agenții exact unde pot „rupe” amenzi, Poliția Locală cere Primăriei Timișoara să delimiteze exact zona de promenadă a orașului, areal în care nu vor mai fi permise niciun fel de „activităţi -comerciale, necomerciale, de orice natură”, fără avize de la comisiile din PMT. Este vorba despre 25 de străzi și 5 piețe.

În vara lui 2017, consilierii locali aprobau interdicțiile referitoare la deplasarea cu trotinete, role, skateboarduri, triciclete, monocicluri, hoverboarduri, segway-uri în „zona de promenadă” a Timișoarei. Aceasta includea Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Sf. Gheorghe, Piața Unirii, strada Alba Iulia, strada Vasile Alecsandri, strada Mărășești, strada Eugeniu de Savoya, strada Ghe. Lazăr (tronsonul cuprins între strada Emanuil Ungureanu și Piața Unirii), strada Florimund Mercy, strada Enrico Caruso, strada General Praporgescu.

Definiția zonei de promenadă nu pare să fi fost suficientă pentru Poliția Locală. Această instituție a trimis către PMT, pe 31 mai, un raport de specialitate „prin care se propune adoptarea unei hotărâri privind delimitarea zonei de promenadă pe raza Municipiului Timișoara”. Solicitarea a găsit răpspuns rapid pe CD Loga 1, astfel că un proiect pe această temă va apărea pe ordinea de zi a plenului CL, programat vineri, 22 iunie. „În contextul în care Municipiul Timișoara va fi capitală culturală europeană în anul 2021 și pentru a facilita accesul locuitorilor și al vizitatorilor la obiectivele de interes local și turistic, respectiv posibilități de relaxare prin promenadă, se impune instituirea statutului de zonă de promenadă pentru arealul din Municipiul Timișoara format din: Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Unirii, Piața Sfântul Gheorghe, Piața Țarcului, str. Nicolae Paulescu, bd. Mihai Eminescu (tronsonul cuprins între Piața Victoriei și accesul la parcarea de lângă clădirea Bancpost), str. Mărășești, str. Alba Iulia, str. Victor Vlad Delamarina, str. Coriolan Brediceanu, str. Eugeniu de Savoya, str. Gheorghe Lazăr (tronsonul cuprins între str. Emanoil Ungureanu și Piața Unirii), str. General Eremia Grigorescu (tronsonul cuprins între str. Emanoil Ungureanu și Piața Unirii), str. Sergent Constantin Mușat, str. Lucian Blaga, str. Vasile Alecsandri, str. Enrico Caruso, str. Janos Bolyai, str. Dimitrie Cantemir, str. General Praporgescu, str. 9 Mai, str. Florimund Mercy, str. Episcop Augustin Pacha, str. Francesco Griselini, str. Petre Țuțea, str. Palanca, str. George Coșbuc, str. Regimentul 5 Vânători și str. General Traian Doda”.

Dacă vor fi de acord consilierii locali, pe cele 25 de străzi și în cele 5 piețe vor fi interzise orice fel de „activități – comerciale, necomerciale, de orice natură (…) fără aviz/acord sau cu nerespectarea condițiilor prevăzute în avizul/acordul eliberat de comisiile de specialitate ale Primăriei Municipiului Timișoara”. Cei care nu se conformează sunt pasibili de amenzi cuprinse între 1.500 și 2.500 de lei.

De ce este nevoie de o astfel de delimitare? Pentru „asigurarea condițiilor optime de relaxare prin promenadă pentru locuitori și vizitatori, fără ca aceștia să fie perturbați în exercitarea acestui drept de alte persoane fizice și juridice prin activități neadecvate desfășurate și ele în zonă”. Cei care vor să aibă astfel de activități în zona de promenadă a orașului trebuie să ceară, în scris, avize de la comisiile de specialitate ale PMT.

Vă reamintim, în urmă cu o lună, mai mulți membri ai USR, printre care și senatorul Nicu Fălcoi, au primit avertismente din partea polițiștilor locali. Asta, după ce Fălcoi l-a abordat, pe strada Alba Iulia, pe primarul Nicolae Robu, întrebându-l dacă nu dorește să semneze petiția contra penalilor. „Cât tupeu trebuie să ai, pentru a pretinde că militezi pentru legalitate, pentru stat de drept, împotriva penalilor etc, iar tu să încalci cu nonșalanță legile și regulile locale, inclusiv normele de bun simț, până la urmă! Astăzi, mă plimbam, cum fac frecvent, prin superba și vasta noastră zonă de promenadă, cum fac zilnic mii și mii de timișoreni. Venind din Piața Libertății spre Piața Victoriei, la ieșirea spre aceasta de pe str. Alba Iulia, am fost agasat, ca atâția alți timișoreni și vizitatori ai Timișoarei, de un grup de indivizi care, întru sfidarea regulilor locale și a aprobării derivate din acestea acordată de Comisia de Ordine Publică, strângeau semnături”, nota, ulterior incidentului, primarul Timișoarei.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Si dacă poporul PSD nu-l mai vrea pe Bolojan premier, ce va face Grindeanu? Face ca “tata” dintr-un banc?

La doar o zi după ce, cu chiu, cu vai, multe întârzieri, piedici şi blocaje…

25 de minute ago

Începând de luni, 2 martie, circulația rutieră va fi restricţionată în mai multe zone ale Timişoarei

La solicitarea Aquatim și Asociației Club Sportiv Yolo, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara…

44 de minute ago

Un weekend pentru viitorul copiilor: Târgul educațional Edu Fest Timișoara are loc la Iulius Town

Copiii curioși și părinții informați sunt așteptați în acest weekend la Iulius Town, unde vor…

O oră ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 27 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 27.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

La terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se amenajează vestiare, o sală de forță și un cabinet medical/VIDEO

Lângă terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se instalează o serie de…

10 ore ago

Administrația timișoreană vrea să înceapă căutarea partenerului privat pentru ridicarea unui nou spital municipal

Primăria Timișoara merge înainte cu propriul spital, municipal, pe care îl propune comunității, alături de…

10 ore ago