Categories: Cultura

Începe Târgul de Carte Gaudeamus. Piața Libertății devine casa cărților

După o pauză de cinci ani, Caravana Gaudeamus vine din nou la Timișoara. În Piața Libertății, timp de cinci zile, iubitorii de lectură vor fi fericiți să găsească mii de volume. Vor fi și concursuri, și premii, dar și un laborator de imaginar, unde veți putea să vă citiți… gândurile.

Ultima ediție a Târgului de carte Gaudeamus a avut loc în 2013, dar nu în centrul orașului, pentru că municipalitatea nu a fost de acord, la vremea respectivă, cu desfășurarea evenimentului în Piața Victoriei. Organizatorii, adică Societatea Română de Radiodifuziune, au decis să pună punct tradiției. În 2018, după cinci ani de pauză, Gaudeamus revine la Timișoara „Centenar România, 90 de ani de Radio România și ediția cu numărul 10 a Târgului Gaudeamus Timișoara vor fi aniversate, la mijlocul lunii iunie, în Piața Libertății. Oferta ediţiei, pe măsura unui eveniment ajuns deja la maturitate, cuprinde un adevărat festin literar, muzică bună şi o atmosferă cu totul specială, pe care doar la Gaudeamus o mai întâlniţi”, anunță cei de la Societatea Română de Radiodifuziune.

Veți avea parte de cele mai recente apariţii editoriale, CD-uri şi DVD-uri cu muzică pentru toate gusturile, aduse de cele mai prestigioase edituri şi agenţii de difuzare din ţară. Vor fi lansări şi prezentări de carte, întâlniri cu scriitorii şi ateliere de creaţie, dar și oferte promoţionale şi reduceri. De asemenea, vor fi organizate Tombola Gaudeamus, cu premii atractive, dedicată vizitatorilor cumpărători de carte, şi concursul Miss Lectura. Continuă și campania de donaţii „Cărţile se întorc acasă”, iniţiată şi derulată de Radio România, prin care vizitatorii sunt încurajaţi să ofere volumele care le prisosesc celor care au din ce în ce mai greu acces la ele. La Timișoara va fi deschis, în premieră, și Laboratorul de Imaginar, prima instalație interactivă ce transformă experiența lecturii într-un spectacol de proiecții. Vizitatorii se vor putea bucura de ghidare din partea creatorului, scenograful Adrian Damian. Târgul Gaudeamus are loc în perioada 13-17 iunie, în Piața Libertății.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Cu ochii pe sondaje, Sorin Grindeanu reîncălzeşte „doctrina Dragnea”

“Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români(…) În loc să fiți…

O oră ago

Trei locuri de muncă disponibile la Horticultura

SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

14 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

16 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

17 ore ago